Realizare

Cel mai nou cartier al Sucevei va avea curent electric de luna viitoare

Săptămâna aceasta vor începe lucrările de racordare la rețeaua națională de energie electrică a cartierului „Dealul Mănăstirii”, situat pe partea stângă a DN 29, la ieșirea din Suceava spre Botoșani.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, în urma adjudecării la licitație a lucrărilor de realizare a racordării cartierului la rețeaua de energie electrică și a celor de amenajare a sistemului de iluminat public, firma câștigătoare își va începe treaba zilele următoare.
“În urma discuțiilor purtate, există șanse mari ca lucrarea să fie finalizată în aproximativ 30 de zile, astfel încât de la 1 decembrie acest cartier ar putea beneficia de lumină”, a declarat Ion Lungu.
Lucrarea presupune atât montarea unor posturi de transformare, cât și rețelele de iluminat public și cele la care trebuie să se racordeze proprietarii locuințelor construite pe Dealul Mănăstirii.
Noul cartier, realizat datorită acordării de terenuri gratuite pentru tineri, de către Primărie, în baza Legii 15/2003, va cuprinde aproximativ 300 de case.

Recomandări

Noua poartă de intrare în județ de la Drăgușeni va avea sistem de demontare rapidă în cazul transporturilor agabaritice

Vechea poartă de intrare, construită în anul 2010, a fost desființată deoarece se degradase