Cel mai minunat

A fost un meci minunat, cu șuturi minunate, deposedări minunate, comentariul a fost minunat, de autogolul ăla ne-am minunat… Și chiar acum, dar exact acum, un cititor minunat citește un articol minunat! Păi nu e minunat?! In general, mă refer. E-o lume minunată în care vom găsi numai prostii. Pentru care să-i mulțumim co-comentatorului (termen deja consacrat!) Mironică. Pentru acesta, superlativele obișnuite aflate în arsenalul oamenilor cu microfon, ca superb sau admirabil, s-au dovedit inexpresive, drept pentru care densitatea adjectivului “minunat” ajunsese la concurență cu cea a conjuncției “și”! Toate astea doar pentru că niște bărbați și-au luat munca în serios și au făcut ceea ce trebuia. Credeți-mă, am auzit acest cuvânt și în alt context, mult-mult mai potrivit. Spre exemplu, publicul a fost minunat! Vreo obiecție? Nu cred… În încheierea considerațiilor lingvistice, pentru meciul de la Lyon aș propune ridicarea ștachetei la “gol mirific, în urma unei centrări feerice”! De fapt asta este cheia marilor rezultate, căci știm deja de la Ilie Dobre că fotbaliștii joacă, și chiar înscriu, după cum comentezi tu, nicidecum invers…
Urmează zona sobră. Pomeneam în avancronică despre tandemul Badea-Thereau. Nu-mi mai aminteam exact, dar între timp m-am documentat: în meciul de la București, la scorul de 0-3, Olăroiu a consimțit să “riște” și l-a trimis pe francez lângă Badea. Urmarea? Gol înscris în urma unei combinații între cei doi și scor de 1-1 în această perioadă! De acord, Oli este un antrenor serios, aplicat, bun teoretician, disecă bine jocul. Totul, la rece. Dar unde este curajul, unde sunt sclipirile atunci când meciul arde?! De ce schimbare post pe post la 0-1, ba încă în minutul 80?! Badea trebuia păstrat în prima linie, ceea ce îi trebuia erau întăriri acolo, în tranșee!
Două vorbe și despre faza antologică… Probabil că Bănel este cam rușinos din fire, altminteri nu-mi explic cum poate juca atât de mult cu capul în pământ! Drept e că nici Cernea nu prea avea ce căuta în afara cadrului porții, poziționarea pentru a degaja cu piciorul favorit neputându-l disculpa în totalitate. M-a impresionat însă sinceritatea-i frustă la interviul de după meci, când spunea împăcat cu sine, fără urmă de ranchiună, că iarna nu-l va mai prinde prin zonă. Și nu se referea la Madrid. Mi-a plăcut și faptul că sub ambalajul de lux, David Bechkam s-a dovedit uman, primul său gest nu a fost să celebreze autogolul picat din cer, ci s-a dus să-l ridice pe Nicoliță de la pământ și să-l consoleze. Nice!
Și la final alte două vorbe, pe înțelesul cuiva… Bre nea Gigi, înainte de meci ți-ai dorit o minune. Acu’ poți să interpretezi, ca întotdeauna, că a fost o lucrătură a necuratului, da’ de fapt să știi că a fost exact ce meritai în urma panaramei făcute pe Muntele Sfânt. Păcat de Bănel și de miile de românași de pe Bernabeu!