Timp de trei zile, de vineri până duminică inclusiv, vizitatori din întreg județul sau chiar și din județele învecinate sunt așteptați în parcarea Iulius Mall Suceava, la Târgul Agro Expo Bucovina, cel mai mare târg de profil din zona Moldovei. Evenimentul, ajuns la a XIV-a ediție, le prezintă vizitatorilor produse și preparate alimentare, utilaje și tehnologii agricole și expoziții tematice, completate cu un program artistic autentic românesc.
Evenimentul, organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, reunește peste 70 de expozanți din țară și din străinătate, care pun la dispoziția vizitatorilor o ofertă completă de produse și servicii, de la fructe, legume, miere și preparate alimentare proaspete sau conservate, până la utilaje și tehnologii agricole.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Simona Allice Man a participat la deschiderea ediției de anul acesta a Agro Expo Bucovina, tăind panglica inaugurală împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe. Oficialitățile au fost servite apoi cu pâine și sare, conform tradiției, înainte de a păși „pragul” imensului cort expozițional și de a începe un tur al standurilor expozanților.
Printre cei prezenți la inaugurarea celei de-a XIV-a ediții a Târgului Agro Expo Bucovina s-au numărat senatorii Gheorghe Flutur, Ovidiu Donțu și Nicolae Bereanu, deputații Ioan Stan și Cezar Cioată, prefectul Constantin Harasim, vicepreședintele CJ Alexandru Rădulescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, precum și numeroși șefi de instituții.
Alaiul de oficialități a parcurs toate zonele expoziționale, din loc în loc reprezentantul Ministerului Agriculturii oprindu-se pentru a discuta cu comercianții/producătorii, atât despre marfa expusă, cât și despre activitatea pe care aceștia o desfășoară. De o atenție deosebită s-a bucurat frumosul stand al Direcției Silvice Suceava, dar și standul cu produse naturiste al măicuțelor de la Mănăstirea Dragomirna.
De la semințe și arbuști, la preparate delicioase sau vindecătoare
Numărul mare al expozanților, veniți de peste tot din țară, garantează surprize plăcute pentru vizitatori, care vor descoperi fel de fel de produse utile în gospodărie, ferme sau în grădini, dar și fel de fel de preparate culinare, naturiste ori produse ale meșterilor populari.
Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că Târgul Agro Expo Bucovina, eveniment de referință pentru agricultură și industria alimentară, este specializat în prezentarea de utilaje, echipamente și materii prime, animale de rasă, produse alimentare, semințe și material săditor, îngrășăminte și pesticide, furaje, nutrețuri concentrate, aditivi, flori și plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere și altele.
„Am luat meri, peri, pruni, de toate felurile – cam ce ne trebuie pe lângă casă. E bun un astfel de târg, găsești orice aici. E bine să-l facă mai des, măcar de 2-3 ori pe an”, consideră Mihai Tărâță, din Găinești, care a plecat cu brațele încărcate cu puieți de arbori fructiferi.
Pentru cei care se pregătesc să își amenajeze grădinile de legume, dar și cele de flori, oferta este foarte diversificată, vizitatorii având la dispoziție atât semințe din care să își facă propriile răsaduri ori să le pună direct în pământ, cât și bulbi de flori fermecătoare.
„Sunt semințe produse și ambalate în România, dar și din străinătate, pentru anumite tipuri de plante. Semințe de plante furajere aducem și din Polonia, hibrizi și tomate din Bulgaria, pentru a avea o gamă variată de articole, aduse direct de la producători. Mereu urmăresc să fie loturi cât mai proaspete, pentru a avea o germinație foarte bună”, a precizat Constantin Dorel Ionescu, directorul Depozitului de Semințe din Rădăuți.
Pentru cei care postesc, doi soți din Brăila au pregătit o mulțime de borcane cu zacuscă preparată la ceaun, la foc mic, din vinete, fasole, ciuperci sau macrou – pentru zilele cu dezlegare la pește.
„Zacusca este preparată la ceaun, fără conservanți, fără aditivi, fără agenți de îngroșare, numai prin fierbere. Nu punem nici apă, este doar sucul pe care-l lasă legumele și o cantitate mică de ulei. O astfel de conservă, preparată la ceaun, are termen de garanție de 6 luni de zile, dar ținută la temperaturi scăzute, în încăperi în care se înregistrează sub 20 de grade Celsius”, a explicat Aristica Balaban, sucevencă, mutată la Brăila. Cei doi soți produc în gospodărie și săpunuri naturale cu combinații de uleiuri esențiale, încât nu mai sunt doar un simplu produs de igienă, ci și unul pentru aromaterapie.
Pentru că pe lângă sutele de bunătăți prezente la standurile din Salonul Bio Alimenta, cu tentante produse din carne și lactate, merge și ceva bun de băut, și în această privință oferta este diversificată.
„Am venit cu produse obținute din struguri – vinuri din soiuri autohtone, românești, de foarte bună calitate – Șarbă, Fetească Albă, Băbească gri, dar și din soiuri internaționale, precum Merlot, Cabernet Sauvignion”, a menționat Alina Donici, directorul Stațiunii de Cercetări Viticole Bujorul, din județul Galați.
Târgul de agricultură din parcarea Iulius Mall Suceava mai este deschis atât sâmbătă, cât și duminică, între orele 10:00 și 18:00, în fiecare zi programul acestuia fiind completat cu muzică folclorică și dansuri populare.
Agro Expo Bucovina
Cel mai mare târg agricol din zona Moldovei și-a deschis porțile
