Cel mai mare salariu anual al unui sucevean, în 2007, a fost de aproape 300.000 de lei, adică 3 miliarde de lei vechi. Acest venit a fost obținut de un angajat al Băncii Comerciale Române, care în cursul anului trecut a avut un salariu brut de 291.404 de lei, ceea ce înseamnă că salariul net a fost de 244.831 de lei. Un calcul simplu arată că persoana în cauză a încasat lunar de la casierie nu mai puțin de 20.402 lei, echivalentul a aproape 5.600 de euro, la cursul actual.
În topul salariilor din județul Suceava conduc angajații din sistemul bancar, primii patru dintre cei mai bine plătiți suceveni provenind din acest domeniu de activitate. Cele patru persoane, care lucrează la bănci comerciale din Suceava, au încasat anul trecut, numai din salarii, peste 200.000 de lei fiecare.
Pe ultimul loc într-un top al primelor cinci salarii din județul Suceava se află un cadru didactic al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, care în anul 2007 a încasat de la casierie 191.832 lei.
Clasamentul celor mai bine plătiți suceveni, în sume nete, este continuat cu un angajat al unei firme de construcții, cu un salariu anual de 190.000 de lei, precum și de managerul unei societăți comerciale producătoare de alcool, cu suma de 190.504 lei.
Bancherii și profesorii universitari, cel mai bine plătiți suceveni De remarcat că în topul celor mai bine plătiți 20 de suceveni, cu salarii între 138.590 și 244.832 de lei, nouă dintre aceștia provin din domeniul bancar. Pe locul al doilea ca domenii de activitate în care s-au obținut cele mai marii salarii urmează învățământul superior. Șapte dintre cel mai bine plătiți suceveni sunt cadre didactice ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Cel mai mic salariu încasat de un profesor universitar aflat în „Top 20” este de 154.491 de lei.
Între primii 20 de suceveni cu cele mai mari salarii se mai regăsesc și manageri ai unor firme din industrie, dar și un magistrat, acesta din urmă fiind remunerat anul trecut cu 138.590 de lei.
Clasamentul prezentat anterior nu conține informații despre sucevenii care au domiciliul în județ, dar care sunt angajați ai unor firme din țară. În aceste condiții este posibil ca în topul celor mai bine plătiți suceveni să apară și alte persoane, cu venituri salariale peste cele prezentate.
Fotbalistul Dorin Goian a fost cel mai bine plătit sucevean în anul 2006 În anul 2006, cel mai bine plătit sucevean a fost fotbalistul echipei Steaua Dorin Goian, cu un venit salarial net de 877.830 de lei, echivalentul a 8,77 miliarde de lei vechi. Acesta a fost urmat de o persoană care a încasat un salariu de puțin peste 300.000 de lei. Locul al treilea în topul celor mai mari salarii din anul 2006 a fost ocupat de o persoană care a avut venituri salariale de 203.190 de lei.





