Paleontologii brazilieni au prezentat, miercuri, fragmente din craniul alungit și din maxilarul unui nou spinosaurus, descoperite în nord-estul Braziliei, declarând că acel animal a fost cel mai mare dinozaur carnivor descoperit în această țară, informează AFP.
„Este vorba de prima specie de teropode descoperită din cretacicul superior, (care a apărut) în urmă cu peste 95 de milioane de ani. Fragmentele au fost descoperite în bazinul râului Maranhao, pe insula Cajual”, a declarat paleontologul Elaine Machado, într-o conferință de presă organizată de Academia de științe din Rio de Janeiro.
„Cântărea între cinci și șapte tone și măsura între 12 și 14 metri. Este cel mai mare dinozaur carnivor descoperit în Brazilia”, a precizat aceeași cercetătoare.
În opinia ei, două specii de spinosaurus au fost deja descoperite în Brazilia, ambele din cretacicul inferior, însă noul dinozaur era diferit de acestea și semăna mai mult cu spinosaurii descoperiți în nordul Africii.
„Aceasta este pentru prima oară când găsim doi dinți de substituție asociați unui dinte funcțional, ceea ce înseamnă că dinții săi creșteau foarte repede”, a precizat aceeași cercetătoare.
Noul teropod a fost numit „Oxalaia Quilombolis”, ca un omagiu adus lui Oxala – divinitatea masculină cel mai respectată în religia africană, introdusă în Brazilia de sclavii africani -, dar și lui Quilombolis – insula Cajual care adăpostea una dintre comunitățile quilombo înființate de sclavii fugari în secolul al XVII-lea.
Alte două specii noi – un crocodil care avea o lungime cuprinsă între 2,5 și 3 metri, numit „Pepesuchus”, și o mică șopârlă lungă de 15 centimetri, denumită „Brasiliguana prudentis”, au fost și ele prezentate. Ambele specii datează tot din cretacicul superior.