Avarie pe magistrală

Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius

Remedierea avariei de către echipa de intervenție a Thermonet

Locuitorii cartierului sucevean Burdujeni au rămas fără căldură și apă caldă tocmai în cea mai geroasă zi din această iarnă, când temperaturile medii zi-noapte au fost de minus 14 grade Celsius.
Mai exact, în cursul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 02:00 s-a produs o fisură în magistrala de termoficare care alimentează cartierul sucevean Burdujeni, în zona intersecției de la Mobilă. Drept urmare, în cursul dimineții, reprezentanții Thermonet au lucrat la izolarea punctelor termice din cartierul Burdujeni și la decopertarea conductelor, apoi, începând cu ora 12.00, a fost oprită furnizarea căldurii și s-a început remedierea avariei de către echipa de intervenție.
Lucrarea s-a dovedit mai dificilă decât se credea inițial, fiind îngreunată inclusiv de temperaturile extrem de scăzute din timpul zilei, încât remedierea problemei s-a făcut pe întuneric, când deja frigul „mușca” și mai tare.
Numai că, deși lucrarea a fost finalizată în jurul orei 21.00, furnizarea căldurii s-a lăsat așteptată cu mult mai mult decât ora anunțată inițial pentru reluarea furnizării acestui serviciu, 22.00, umplerea instalațiilor fiind făcută treptat, de teama ca nu cumva, de la presiunea agentului termic, să crape din nou conducta, în altă parte.
Așa se face că la majoritatea celor care locuiesc în Burdujeni caloriferele s-au încălzit din nou cu mult după miezul nopții, spre dimineață, când temperaturile erau deja de minus 16 grade Celsius.
În cazul multora dintre abonații sistemului centralizat, în funcție de cât de izolat este imobilul și cât de expuși sunt pereții spre exterior, locuințele s-au răcit semnificativ, încât oamenii au trebuit să stea înfofoliți în cât mai multe haine și să apeleze la surse complementare de încălzire.
Aceasta este cea mai gravă avarie a sistemului centralizat de termoficare din Suceava, din acest an, fiind afectați aproape o treime din numărul total de abonați ai Thermonet.

Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Cel mai mare cartier al Sucevei a rămas mai bine de 12 ore fără căldură, la minus 14 grade Celsius
Remedierea avariei de către echipa de intervenție a Thermonet
Remedierea avariei de către echipa de intervenție a Thermonet

Recomandări

Furnizarea căldurii în Bazarul Sucevei, verificată de Lucian Harșovschi în cea mai geroasă perioadă a anului

Pentru a se convinge de eficiența sistemului de termoficare din Bazar, Lucian Harșovschi a făcut un „test fără geacă”, într-una din cele mai geroase dimineți din ianuarie

Pentru a se convinge de eficiența sistemului de termoficare din Bazar, Lucian Harșovschi, a făcut un „test fără geacă”, într-una din cele mai geroase dimineți din ianuarie