Ziarul eolian (adică aparținând lu’ Vântu) Cotidianul scria, în numărul din 5 ianuarie 2005, despre Constantin Simirad, că „în 2001 a pus la dispoziția PSD Primăria Iași, pe care până atunci PSD nu reușise să o câștige prin vot”, pentru acest servicu fiind răsplătit cu funcția de ambasador-tăietor-de-frunze-la-câini, tocmai pe coclaurii cubanezi. Cel mai celebru nea Costică din Moldova era inclus de Cotidianul într-un amplu articol, intitulat de la obraz „Sinecuriștii diplomației”, unde se parcurgea lista numeroaselor sugative oploșite pe la ambasadele României de pe toată mingea asta uriașă, numită Terra. Fiindcă indiferent ce zice unul sau altul, ambasada rămâne cea mai consistentă și mai golănească metodă de indexare a pensiei.
Adică de ce să se plângă nea Costică pe la piață că pensia nu-l cuprinde, când el poate sta în hamac, cu pântecele răzgâiat de razele curative ale Americii de Sud și la îndemână cu o mulatră cu țâțane ca harbujii copți și cu buzane groase cât plăcintele poale-n brâu?
Mai puțin se știe că Simirad, reșapat de PSD la cârma județului Iași, e și membru al Uniunii Scriitorilor, de unde se nutrește cu o altă pensioară. O pensie mai mititică, dar bună și ea când nu-ți mai ajunge. Un stol de „insecte literare” – cuprinzându-i pe Ioan Holban, Liviu Antonesei, Lucian Vasiliu, Cezar Ivănescu, Val. Condurache, Horia Zilieru, Mihai Ursachi ș.f.m.a (și foarte mulți alții) – l-au zăpăcit pe nevinovatul Costică, așezându-l pe un taburet ba lângă Cehov, ba lângă Tolstoi. Bunăoară, răposatul Val. Condurache, ierte-l Dumnezeu de majoritatea păcatelor!, pe o copertă a unei cărți scria că „primarul Simirad ar trebui să se teamă de posteritatea scriitorului Simirad.” Haide, bre! Naiba s-o ia de lingușeală și pe ăla care-a inventat-o!
În fine. Nu știu cât de confortabil se simte marele Simirad văzând că trei dintre marii lui lăudători (Condurache, Ursachi, Ivănescu, dar lista rămâne deschisă) au predat gestiunea. Să nu fie ăsta semn rău, nea Costică!
Dar, până atunci, trăiască PSD, trăiască diplomația română, trăiască Uniunea Scriitorilor! Să cheme cineva un acordeonist, câteva lăzi de bere și o covată de mititei cu muștarul cel mai pișcător!