Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Bogdănești a stabilit un adevărat record în ceea ce privește starea de ebrietate la volan. Cel puțin așa a indicat etilotestul polițștilor rutieri: o concentrație de 1,88 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost tras pe dreapta chiar în noaptea dintre ani, la ora 5.30, când un echipaj din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Vadu Moldovei se afla în serviciu de control pe DC 13C, pe raza comunei Bogdănești.
Conform anchetei poliției,șoferul de 24 de ani, Ionuț M., emanahalenă alcoolică, acesta din urmă susținând că mirosul provine de la mai multe sticle de alcool pe care le are în mașină.
Conform procedurilor, șoferul a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat și probe biologice de sânge.
Conform unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției, în ultima zi din 2012 și în prima zi din 2013, după acțiunile de control din toată țara au fost întocmite 22 de dosare penale pentru consum de alcool. Alcoolemia depistată la tânărul din Bogdănești este de departe cea mai mare, mai mult fiind un record pentru întreaga perioadă a sărbătorilor.
În cadrul acțiunilor de control în trafic din perioada 28 decembrie – 1 ianuarie polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au depistat în total cinci șoferi băuți.
În afara alcoolemiei record înregistrate la tânărul șofer din Bogdănești, o a doua alcoolemie mare a fost depistată la un șofer din Suceava. Conform Poliției, pe 29 decembrie, în jurul orei 17.20, a avut loc o tamponare la intersecția dintre străzile Mărășești și Zamca, șoferul care a provocat-o, Gheorghe P., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava, având o concentrație de 0,81 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Lovitură de teatru: Șoferul din Bogdănești, aproape treaz la probele de sânge
Adevărată lovitură de teatru în cazul tânărul de 24 de ani din Bogdănești prins cu o concentrație de 1,88 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Conform unor informații de ultimă oră, rezultatele probelor de sânge au răsturnat complet valoarea indicată de etilotest. Prima probă de sânge a arătat o concentrație de 0,15 grame per litru alcool în sânge, iar a a doua alcoolemie 0. Cu alte cuvinte, șoferul nu ar fi băut aproape nimic.
Având în vedere diferența enormă, în mod aproape sigur este vorba de o eroare. Fie aparatul etilotest al polițiștilor a fost defect, fie s-a înregistrat o eroare la recoltarea probelor de sânge.
Serviciul de Poliție Rutieră Suceava va contesta rezultatele probelor de sânge și va cere o nouă analiză a probelor.
În prima zi a anului
Cel mai beat șofer din țară de sărbători a fost un sucevean: 1,88 mg/l alcool în aerul expirat
