Cel de-al doilea român mort în Algeria era din Ploiești și avea doi copii



Cel de-al doilea român care a murit în atacul terorist din Algeria era din Ploiești și avea doi copii – un băiat elev și o fetiță de vârstă preșcolară, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Al doilea român mort în Algeria este Mihail Marius Bucur.
Bărbatul, inginer în domeniul energetic, avea doi copii – un băiat elev și o fetiță de vârstă preșcolară, au declarat surse apropiate familiei.
Acestea au adăugat că inițial soția bărbatului a fost informată că starea lui Mihail Bucur este bună, că acesta este rănit la o mână și că este în afara oricărui pericol.
Duminică după-amiază, soția românului a fost anunțată oficial că bărbatul a murit în spital, au afirmat sursele citate.
Un psiholog și echipaje SMURD au mers la locuința unde se află femeia, în apropiere de Ploiești, pentru a-i acorda acesteia consiliere și suport psihologic.
Femeia este auditor la Curtea de Conturi și a fost directoare a Casei de Asigurări de Sănătate Prahova.
Un al doilea român care s-a aflat în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist din Algeria și care fusese internat în spital și-a pierdut viața, a anunțat, duminică, MAE.
„În dupa amiaza zilei de 20 ianuarie, autoritățile algeriene au informat oficial Ambasada României de la Alger că unul dintre cetățenii români care se aflase în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist, a încetat din viață. Din informațiile obținute de autoritățile române, rezultă că decesul a intervenit, în spital, urmare a rănilor grave suferite, înregistrate anterior. Pe masura ce autoritățile române vor obține date suplimentare confirmate, acestea vor fi puse la dispoziția opiniei publice, în timp util”, se arată într-un comunicat MAE, remis, duminică, agenției MEDIAFAX.
În atacul din Alegaria și-a mai pierdut viața un bărbat în vârstă de 36 de ani din Bărcănești (Prahova), în timp ce alți trei români au fost salvați.