„Cel ce dă, lui își dă!”

Un proverb popular spunea că „Cel ce dă, lui își dă!”. Cele ce dăruim din inimă se vor preschimba în comori de iubire în lumea cea plină de iubire a lui Dumnezeu. Ceea ce aici, pe pământ putem să facem cu ajutorul unor simple lucruri, și ele trecătoare ca și noi, ne poate aduce cu adevărat comori nepieritoare în ceruri. Acolo unde singura și adevărata comoară neprețuită este Iubirea lui Dumnezeu! Iar pentru a ajunge la această Iubire, trebuie să plecăm de la iubirea semenilor. Iubindu-i pe aceștia, ajutându-i, prețuindu-i, urcăm treaptă cu treaptă spre cunoașterea și Iubirea Părintelui ceresc. Nu întâmplător se citește această pildă în Post. Postul care trebuie privit nu doar ca o simplă dietă alimentară. Ci ca un urcuș spiritual, ca o cale a regăsirii noastre. Ca o cale a corectării derapajelor noastre atât întru cele spirituale, cât și fizice. Postul ca un prilej de înfrânare, de înfrângere a egoismului ce ne distruge. Un prilej de a redescoperi mărinimia, bunătatea, milostenia. Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, din Iubire, pentru ca să ne mântuiască, să ne salveze. Ne-a copleșit cu cea mai mare Iubire. Ne-a arătat prin tot ceea ce a spus sau făcut că Iubirea este singura cale spre veșnicie! Iubirea sub toate aspectele ei.
O pildă plină de învățăminte. O pildă care trebuie să ne dea de gândit dacă am ales corect prioritățile vieții noastre. O pildă care trebuie să ne determine să acționăm în direcția corectă, fără să ne încredem în cele ce sunt mai trecătoare și decât noi. Ci doar în Dumnezeu, în veșnica Sa Iubire…
„Toate sunt deșertăciune și vânare de vânt”
Mântuitorul a subliniat în multe rânduri că nu bogăția este aceea pe care o condamnă, ci lăcomia! Zaheu vameșul s-a eliberat de robia lăcomiei atunci când a împărțit averea celor pe care îi nedreptățise. La fel și Matei-Levi – alt vameș bogat, cel care a lăsat toate și L-a urmat pe Domnul, devenindu-I Apostol. Atunci când omul agonisește prin muncă și hărnicie, roadele muncii sale sunt bine meritate. Omul harnic și înțelept nu se lipește cu sufletul de niște lucruri, pentru că el știe că “Toate sunt deșertăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Iar Psalmistul David zice de asemenea că: “Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalm 61, 10). Și încă multe alte locuri din Scriptură ne avertizează în același fel. Sunt îndemnuri la echilibru, la cumpătare, la corectitudine și la generozitate. Dacă din toate cele agonisite, omul știe să găsească și un prilej de mărinimie, de generozitate față de cei ce au nevoie de un sprijin, omul va fi departe de pericolul lăcomiei. Generozitatea, milostenia, bunătatea sunt căi de echilibru în viața omului. Și de apropiere de Dumnezeu. Așa cum El revarsă Iubire și bunătate peste toți oamenii, buni sau răi, asemenea trebuie să fim și noi, oamenii, unii față de alții. Atunci când uităm de semeni, uităm și de Dumnezeu, uităm și de noi înșine! Ajungem să idolatrizăm bogăția și să ne închinăm cu totul ei.
(sursa: www.oradereligie.wordpress.com)