Cîtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă”. Și iarăși: „Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălășluim”, zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: Așa este cel ce își strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește (Luca 12, 21).
Așadar, tot cel ce adună averi și se leagă cu mintea și cu inima a de banii săi, de averile sale și de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogățește, ci în prăpastia iubirii de bani și a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veșnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani și averi, iar la milostenie nu se gîndește, unul ca acela din zi în zi își mărește povara sufletului său, își mărește prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu și mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mîntuiește mai ușor decît cel sărac care cîrtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mînăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuințarea ei rea și robirea inimii și a minții noastre de cele materiale și de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpîn pe averi. Toți sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mînăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei.
Așa să facem și noi, frații mei. Din puținul cît îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea familiei, a copiilor, a vieții pămîntești. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară și se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta Liturghie și ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie și cît de puțin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osîndă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul, ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. (Părintele Cleopa)
