De fiecare dată când apare vreun sondaj cu “cele mai importante/ iubite/ apreciate/ populare personalități ale României” iese un mic scandal. Nimeni nu pare a fi de acord cu faptul că X e înaintea lui Y, sau Y mai “tare” decât Z. indiferent despre ce X, Y sau Z ar fi vorba. E și normal. Fiecare are de fapt propriul său clasament și acesta n-are cum să se suprapună pe cel care rezultă din cumularea opțiunilor tuturor celor chestionați, care, de regulă, numără ceva peste 1000 de persoane.
Nu la fel de normal e, însă, faptul că majoritatea nu înțelege că astfel de sondaje nu măsoară decât un soi de scară de valori și ceea ce contează cu adevărat nu e clasamentul în sine, ci mai ales ceea ce reprezintă personalitățile aflate în top.
Ultimul sondaj de acest gen, realizat la sfârșitul lunii februarie, de către Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a stârnit același gen de reacție de care vorbeam la început. Cum se poate să fie Mircea Badea înaintea lui Radu Beligan, sau George Becali înaintea regelui Mihai?
Acest gen de mirare, dacă nu chiar revoltă, e ușor de prevăzut în opinia multora dintre noi. Deși, la fel ca oricare alt român, nu pot împărtăși ideea că, să spunem, Florin Piersic, aflat pe locul trei în topul BCS, ar fi o “personalitate mai importantă” decât președintele Traian Băsescu sau decât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (e vorba totuși de importanță și nu de cât de simpatic ne este un personaj sau altul), admit că acest clasament are rostul și semnificația lui și că din el putem afla destul de multe lucruri interesante. Dar pentru asta trebuie să-l prelucrăm puțin.
Iată cum “citesc” eu acest top și ce înțeleg din el. I-am luat pe primii 25 și i-am grupat funcție de domeniul pe care-l reprezintă, sau cel din care-și extrage popularitatea. Am obținut astfel următoarele categorii: sportivi sau foști sportivi, politicieni, actori, jurnaliști, tehnocrați și o “specie” mai greu de încadrat, pe care an numit-o “oameni de show”. Și le-am calculat scorurile, mai exact suma procentelor obținute de fiecare din cei ce compun categoria respectivă. Mi-a ieșit, evident, un altfel de top, unul care ierarhizează domeniile din care provin sau pe care le reprezintă fiecare din cei 25.
Din punctul meu de vedere, e mai important să vedem de unde ne extragem noi românii “modelele” sau, dacă vreți, “valorile” și mai puțin cine “bate” pe cine.
Pe primul loc sunt, oarecum previzibil, sportivii, din care, e important de precizat, doar unul mai este activ. Spun previzibil pentru că, din câte știu, nu suntem singura nație care-și apreciază în cea mai mare măsură performerii din sport înaintea oricăror alte categorii de personalități.
Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase și Adrian Mutu adună 24,2 la sută din opțiunile românilor, cu aproximativ 4 procente în plus față de “lotul” politicienilor (20 %). De altfel acestea sunt și cele două categorii care se bat practic pentru supremație în opțiunile românilor, pentru că următorii în top, e vorba de “actori”, adună doar puțin peste jumătate (11,9%) din procentul “politicienilor” și puțin sub jumătate din cel al “sportivilor”. Urmează categoria “tehnocrați” cu 5,7 la sută din opțiuni, “oamenii de show” cu 5,4 la sută și ziariștii cu 4,4 la sută. Ce înțeleg eu din această ierarhie? Înțeleg că în setul nostru de valori pe care le atribuim și cu care ne mândrim la personalitățile noastre contează enorm recunoașterea pe care o câștigă un român nu doar la noi ci și, mai ales, pe plan internațional. Contează mai puțin influența reală și puterea efectivă cât atributele și calitățile cu care ne putem mândri în ochii altora. Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi și Adrian Mutu sunt pentru cei mai mulți români simboluri ale succesului mondial.
O a doua concluzie, ceva mai tristă din punctul meu de vedere, ține de absența notabilă din acest clasament a unor mari oameni de cultură.
A treia, și ultima, se referă la “oamenii de show”. Fiind vorba, spre exemplu, de George Becali sau Silviu Prigoană, aș zice că stăm bine. Cei doi, cel puțin, sunt ceea ce sunt în mintea românilor, fără a le fi exagerat importanța, aproape exclusiv rezultatul unei mediatizării excesive, insistente, uneori sălbatice. Cu alte cuvinte, se putea și mai rău.
