Sînt cei mai urmăriți bărbați, au sex-appeal, carismă, talent, multe conturi bancare și o mare pasiune pentru femei, încît le este greu să aleagă una singură. Acești bărbați, porecliți „playboys”, duc o viață de lux. Ei pot cuceri orice femeie oricînd au chef și nu fac compromisuri, își petrec viața din cucerire în cucerire, dar nu au parte de dragoste. Unii chiar au încercat să se căsătorească, dar căsnicia nu a mers, și au ținut-o din nuntă în divorț. În istoria Hollywood-ului, lista urmașilor lui Casanova sau a bărbaților faimoși pentru aventurile lor amoroase este destul de mare.
Colin Farrell (foto), cel mai celebru „fustangiu” de la Hollywood, a spus că a fost îndrăgostit doar de trei ori în viață. „Nu mă voi îndrăgosti niciodată de o persoană care este în spatele imaginii mele, iar dacă cumva voi întîlni într-o zi această persoană și voi avea chef de sex, atunci nu voi pierde ocazia”.
George Clooney, un alt „Don Juan” american, spune, la rîndul său, că nu se va căsători niciodată. „Nu vreau să mă însor și să am copii, pentru că nu vreau să complic viața cuiva”.
Hugh Grant recunoaște că nu este presat să se însoare și că profită din plin de burlăcie. Pe de altă parte, Warren Beatty a rămas celebru pentru fraza sa: „What’s new Pussycat?” (Ce e nou „pisicuțo”?). Un alt aventurier recunoscut, Stephen Bing, nu vrea să aibă cu nimeni o relație exclusivă. Donald Trump stă liniștit, spunînd că majoritatea femeilor l-au cucerit direct sau indirect. „Totul este să stai și să aștepți”. În fine, Marlon Brandon consideră că nici un bărbat nu este monogam din fire.
(Click News)
