Cele mai bune echipaje de pompieri de la servicii voluntare și private pentru situații de urgență, calificate la etapa națională a concursurilor profesionale ce se desfășoară în acest an pe stadionul Areni, din Suceava, au avut parte, ieri, în prima zi de întreceri, de un dușman comun, ploaia, care a căzut aproape continuu și a scăzut la maximum aderența de pe gazon, în timpul probelor de concurs.
La competiția care va continua și astăzi participă opt echipaje de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU), din care două sunt din județul Suceava, SVSU Cârlibaba și SVSU Brodina. De asemenea, participă și opt echipaje de la Servicii Private pentru Situații de Urgență (SPSU), unul fiind din județul Suceava, de la SC Forestind SA din satul Falcău, comuna Brodina.
Pompierii din Brodina, campionii naționali de anul trecut
Maiorul Emilian Țehaniuc, ofițer în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a declarat: „La această etapă națională participă echipaje ale serviciilor voluntare și private care s-au calificat de pe locurile I la etapele zonale. Cred că ar trebui menționat faptul că Serviciul Voluntar al comunei Brodina este campion en-titre, obținând anul trecut locul I la secțiunea Servicii voluntare, iar anul acesta are o misiune extrem de grea, aceea de a-și apăra titlul”.
Sub o ploaie rece, mai degrabă de toamnă târzie, decât de luna august, concurenții s-au întrecut la probele „ștafeta 4×100 m” și „pista de îndemânare și viteză”.
Accidente din cauza ploii
Din cauza ploii mai mulți concurenți au alunecat și au căzut, pierzând șansele de a mai obține timpii doriți, dar suferind și leziuni. Unul dintre concurenți a fost chiar preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean, fiind suspect de fractură de picior. Un alt concurent a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru insuficiență respiratorie.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent Marian Ruscan, cei doi nu au avut probleme deosebite de sănătate, în cazul concurentului cu probleme la picior, după investigații amănunțite constatându-se că este vorba doar de o luxație.
Performanțele deosebite de ani de zile ale pompierilor din Brodina
La Brodina există deja o lungă tradiție a locurilor fruntașe la întrecerile de acest gen.
Vasile Hasna, unul dintre antrenorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina, a declarat: „E o tradiție îndelungată, am început să facem performanță din 1996 și, de atunci și până acum, am ratat doar finalele din 2005, 2006 și 2007. Eu personal am a 11-a finală, întâi în calitate de concurent și apoi ca antrenor. Am luat de două ori locul I pe țară cu Brodina și multiple locuri II, III și IV și sperăm să obținem și anul acesta un loc fruntaș”.
Vasile Hasna antrenează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina, dar și Serviciul Privat de pompieri de la SC Forestind SA Falcău, făcând echipă cu Mircea Cotos.
Astăzi dimineață este programată ultima probă de concurs
Organizatorii etapei finale din acest an a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și ale celor private de pompieri sunt Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava. Astăzi urmează a se desfășura a treia și ultima probă, „dispozitivul de intervenție”, programată între orele 9.00 și 11.30, după care, la 12.30, va urma festivitatea de premiere a campionilor naționali, ediția 2012.
Accesul la competiția de pe stadionul Areni este liber, în incintă fiind amenajat și un punct de informare, la care se distribuie gratuit materiale cu tematică de prevenire a situațiilor de urgență.