Vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simerea, foști elevi ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, au participat la sfârșitul săptămânii la aniversarea a 59 de ani de la înființarea instituției de învățământ, a transmis biroul de presă al administrației județene.
Evenimentul a reunit generații de profesori și elevi care, de-a lungul anilor, și-au legat numele de acest colegiu.
Deși au terminat liceul în promoții diferite, Nicolae Robu și Stelian Simerea au fost de această dată colegi de bancă în aula colegiului, unde a avut loc activitatea festivă. „Am fost elevi ai acestui colegiu și ne leagă multe amintiri frumoase. Îi purtăm recunoștință fiecărui profesor care ne-a format și ne bucurăm să revenim aici, în locul care ne-a ajutat să devenim oamenii de azi”, a declarat vicepreședintele Nicolae Robu.
„Mulțumim tuturor cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă de-a lungul celor aproape șase decenii de existență a acestei instituții de învățământ. Un gând de recunoștință și pentru profesorii care nu mai sunt printre noi”, a adăugat vicepreședintele Stelian Simerea.






