Rămân acasă

Cei doi frați care au primit medicamente cu efecte hipnotice de la propria mamă nu pot fi luați în plasament



Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava vor ataca soluția care nu este definitivă la instanța superioară
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava vor ataca soluția care nu este definitivă la instanța superioară

Instanța de judecată a tranșat cazul celor doi frați minori care au primit medicamente foarte puternice, cu efecte hipnotice și de calmare a durerilor, tratament cu un regim foarte strict, cu substanțe din categoria celor foarte periculoase. Magistrații de la Tribunalul Suceava au respins cererea de instituire a măsurii plasamentului de urgență pentru cei doi minori, prin ordonanță președințială. Totuși, soluția nu este definitivă, iar reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au anunțat deja că o vor ataca la instanța superioară.
Pe de altă parte, în cursul zilei de ieri, tatăl s-a prezentat cu copilul cel mic, de 11 ani, la consiliere la sediul DGASPC, Serviciul Urgențe, urmând ca joi, 23 martie, să se prezinte și cu copilul cel mare al familiei, în vârstă de 15 ani, la ședința de consiliere.
Între timp, continuă și ancheta demarată de procurorii DIICOT Suceava, care au deschis un dosar penal vizând o infracțiune deosebit de gravă, legată de administrarea de droguri de mare risc unei persoane. Până la o soluționare definitivă a acestui caz, cei doi părinți se bucură de prezumția de nevinovăție.
Conform unor surse de anchetă, atunci când au ajuns la spital și au fost evaluați, cei doi frați aveau o stare fizică proastă, părea rupți de orice contact cu realitatea, erau speriați și timorați. Medicamentele pe care aceștia le-au luat sunt prescrise doar în cazuri de depresii grave ori bolnavilor de cancer în ultimul stadiu.
Mama – medic, șefă la Centrul Medical al MAI, tatăl – șef de grupă la ISU
Cei doi băieți sunt elevi la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Mama acestora, Lorena Adriana Bîrleanu, este medic, fiind șefa Centrului Medical Suceava al Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce tatăl, Radu Bîrleanu, este șef de grupă de intervenție în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Ancheta din acest caz a plecat de la o sesizare anonimă care a ajuns la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Suceava în data de 7 martie. Atunci, cei de la Protecția Copilului erau sesizați că doi copii, frați, unul în vârstă de 15 ani și unul de 11 ani, elevi la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, au un comportament foarte suspect la școală în ultima perioadă. Pe lângă faptul că acumulaseră foarte multe absențe, parte dintre ele motivate chiar de mamă, care este medicul lor de familie, cei doi deveniseră foarte apatici și vlăguiți, starea lor creând îngrijorare.
Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al instituției de protecție a copilului, a explicat ce s-a făcut după primirea sesizării: „Colegii de la Serviciul de Urgențe au luat legătura cu cei din conducerea școlii, care au confirmat că cei doi frați au început să aibă absențe și păreau mai obosiți ca de obicei, nu mai erau atât de energici. Copiii au fost incluși într-un program de consiliere, iar mama a venit cu ei la aceste ședințe”.
Substanțe pentru ameliorarea durerilor și cu efect hipnotic, descoperite în urina copiilor
„Bomba” a explodat în momentul în care cei doi frați au fost evaluați și li s-au luat probe, la Urgențele Spitalului Județean Suceava.
Medicul Liviu Cîrlan, șeful UPU-SMURD Suceava, a explicat: „La UPU s-au recoltat analize toxicologice de tip calitativ din urină și s-au evidențiat a fi pozitive la morfină, opioide și la benzodiazepină – diazepam. S-a trimis imediat proces verbal de înștiințare la Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, iar copiii au fost examinați ulterior și pe secția de Pediatrie”.
Așadar, substanțe pentru ameliorarea durerilor în cazul bolilor grave și substanțe cu efect hipnotic. Se pare că unul dintre copii se afla sub tratament medicamentos, de natură psihiatrică, deși nu figura în evidențe cu probleme de acest gen.
Copilul de 11 ani ar fi suferit un stop cardio-respirator, conform unei adeverințe semnate de mamă
Un detaliu extrem de interesant în ancheta din acest caz ar putea fi legat de o adeverință medicală depusă de mamă la conducerea Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Din aceasta reiese că băiatul de 11 ani a suferit recent un stop cardio-respirator resuscitat:
„Din adeverința medicală care ni s-a adus reiese faptul că băiatul de 11 ani a avut un stop respirator resuscitat, dar adeverința nu este de la spital, ci este semnată doar de mama copiilor, care le este și medic de familie”, a explicat Renato Tronciu, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.
Directorul a mai spus că profesorii care au ore cu cei doi frați au sesizat probleme încă din luna noiembrie a anului trecut: „Din păcate, din luna noiembrie a anului trecut au apărut probleme de sănătate. Copiii au adus scutiri medicale pentru absențele pe care le-au avut și ne-am sesizat asupra absențelor, dar și asupra stării lor de sănătate, având în vedere că profesorii ne-au sesizat faptul că nu mai sunt atât de activi și că au o stare de somnolență, că par bolnavi”.



Recomandări