Mult ovaționatul capitalism, cel ce pompează capital buluc în arterele vitale ale țării, a împins democrația până-n coasta muntelui, declanșând între om și copac un război lung, inegal și sângeros.
Prin urmare, grandoarea muntelui a fost prefăcută într-un deprimant câmp de luptă, semănat cu sânge vegetal închegat și leșuri de brazi zăcând, schimonosiți, în mlaștină de rumeguș. La cotele înalte ale crimei, gaterele răpăie victorios, desăvârșind – cu răceală mengeliană – execuțiile în masă, care au zilnic loc.
Sunt șterse, așadar, pădurile de pe hartă, asemenea satelor de sași, și cu efecte asemănătoare pentru starea națională. Dispar colectivitățile de copaci, sistându-ne liniile de credit nerambursabil în ozon, în frumusețe și în sănătate. Trec în neființă familii de copaci – cu bătrâni, adulți și copii – lăsând în urmă prăpăd de caniculă, de secetă, de inundație.
În alte colțuri ale lumii, dacă retezi un arbore, te paște pușcăria. |n România, dacă tai o pădure, te paște chiverniseala. Locul “românului frate cu codrul” a fost luat de “românul frate cu contul”. Păcat că brazii și fagii nu pot să ceară, în străinătate, azil forestier.
Măcelul administrat pădurilor are, mai curând, o cauză subconștientă. Educat la școlile joase ale compromisului și urâțeniei, românul ucigaș de păduri urăște orice formă de verticalitate. Dac-ar fi după el, ar reduce la orizontală și “Coloana infinitului” de Brâncuși.
