Pline-s gazetele cu „saga” sexuală de la Episcopia Hușilor! N-o comentez, este treaba Justiției, care, până una-alta, i-a condamnat… pe reclamanți (nici ei ușă de biserică)! O lumină posomorâtă începe să îmbrace un scaun episcopal de tradiție și prestigiu, dând la o parte amintirea unor pilduitoare păstoriri hușene (episcopul Leu), ca și făptuiri memorabile ale monahilor de aici. Cine-și mai amintește, de pildă, despre Mina Dobzeu? A trăit aproape 100 de ani; l-am cunoscut cu ceva vreme înainte de marea și definitiva trecere (2018). Părintele Dobzeu este vag știut în lumea literară datorită faptului că, în pușcărie, este cel care l-a creștinat pe Nicolae Steinhardt. La Jilava, unde i-a avut colegi de recluziune pe Const. Noica, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Sergiu Al. George (apoi, la Gherla, pe Al. Zub și Nicolae Ivasiuc): „aflând că (Steinhardt, n.m.) vrea să fie botezat ortodox, am decis fără zăbavă în ziua de 15 martie 1960 să-i îndeplinim dorința. Am așteptat vremea potrivită, când deținuții din cameră au fost scoși la plimbare, iar dumnealui, sub pretextul că este bolnav, a rămas în celulă (…). A fost un botez unic, oficiat într-o celulă subterană de la Jilava, în prezența mai multor preoți, dintre care doi, părintele Făgărășanu și părintele Nicolae, erau greco-catolici (…). Apoi am cântat cu toții «Câți întru Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat. Aleluia!». Chipul domnului Steinhardt iradia atunci o lumină divină, părea transfigurat, iar ochii noștri erau înlăcrimați”. Nu-i singurul merit al arhimandritului Dobzeu. Intrat ca frate la mănăstirea Hâncu încă de la 13 ani, a fost, în cel de al Doilea Război Mondial, oștean pe fronturile din Banat și din Ungaria. Apoi, la mănăstirile Căldărușani, Nicula, Neamț și la Schitul Brădicești urcă cu vrednicie treptele ierarhiei bisericești și încearcă să-și desăvârșească studiile teologice, dar în 1959 este exmatriculat, arestat și condamnat politic. Avea să se numere și printre ultimii arestați ai anului 1988 sub acuzația absurdă de „uneltire împotriva siguranței statului”. După câte mi-a mărturisit, îl măcina o singură remușcare: i-a dat recomandarea pentru a primi Sfânta Taină a preoției lui Daniel Corogeanu de la mănăstirea Tanacu, cel care a izgonit nu numai diavolii dintr-o biată tânără maică, ci și sufletul nefericitei… La Episcopia Hușilor, fostul consilier cultural Mina Dobzeu era în continuă sfadă cu mai marii săi dintr-un motiv cât se poate de… lumesc: rânduielile obligă călugărul să doneze mănăstirii jumătate din pensie. Arhimandritul o dădea pe toată, dar cum cumula și pensie de veteran de război, de deținut politic și de preot, încasa lunar mai mult. Mănăstirea vrea jumătate din total, nu din pensioara de preot. Mina Dobzeu motiva că investește în tipărirea unor cărți de cult. Mie mi-a dăruit câteva subțirele broșurele de popularizare, se pare, însă, că a desfășurat o activitate editorială consistentă: „M-a costat 14 milioane numai cartea «Pentru o biserică dinamică»”. Dar las tracasările lumești din Casa Domnului spre a înfățișa o viziune a arhimandritului: l-a visat pe Hristos pogorât pe o colină din satul natal Grozești („Grozeștii ceilalți”, conform geografiei toporâte de Ribbentrop-Molotov). A hotărât că evenimentul se cuvine nemurit prin amplasarea unei troițe care s-ar vedea și de pe un mal, și de pe celălalt (Dobzeu a învățat sculptura religioasă la Căldărușani). Cu sprijinul mai multor oameni de bine din Huși, s-a construit o monumentală troiță sculptată (două tone!) și, după ce s-a obținut acordul autorităților din „Grozeștii ceilalți”, crucea cu imaginea în mărime naturală a răstignitului în basorelief a fost încărcată într-un camion, dimpreună cu sacii de ciment, nisip și celelalte trebuitoare. Numai că la Vama Leușeni, după o așteptare de aproape o zi, camionul a fost întors la Huși: pentru amplasarea troiței ar fi fost necesară aprobarea Mitropoliei Basarabiei (de rit vechi, deloc pro-română) și a Ministerului Muncii (?!) de la Chișinău. Încurcate-s căile Domnului! Vreau să cred că, în cele din urmă, troița a fost ridicată – n-am mai fost de mult pe meleagurile Grozeștilor „ceilalți”…