Cadouri

Cei 700 de școlari și preșcolari din Șcheia au primit cadouri de Crăciun din partea primăriei

Și în acest an Primăria Șcheia a fost Moș Crăciun pentru cei aproximativ 700 de școlari și preșcolari din comună. Așa cum a declarat primarul Vasile Andriciuc, copiii au primit cadouri constând în dulciuri, fructe și mănuși pentru iarnă, cheltuiala ridicându-se la 10.000 de lei, bani alocați de la bugetul local. Moș Crăciun de la primărie a poposit și la cele 65 de cadre didactice care predau la unitățile de învățământ de pe raza comunei, oferindu-le câte o cutie cu bomboane. ”Bucuria a fost mare atât printre copii, cât și printre cadrele didactice. Bucuroși am fost și noi, primăria și Consiliul Local, pentru că am reușit și în acest an să facem această acțiune. Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, nu putem să nu facem eforturi ca să răsplătim cât de puțin copiii care fac atâta cinste comunei și care ne fac viața mai frumoasă”, a declarat Andriciuc.

Recomandări

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Prefectul Andronachi și vicepreședintele CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Prefectul Andronachi și  vicepreședinte CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului