Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene și-au luat o „pauză culturală” și au vizitat mai multe obiective turistice de referință pentru județul Suceava, fiind încântați de istoria, cultura și tradițiile din Bucovina.
După o primă săptămână de asistență la cursuri și de implicare în diferite activități în cadrul instituțiilor școlare partenere (Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 4, Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială Preutești, Școala Gimnazială Ipotești), studenții francezi au avut ocazia să participe laun tur cultural al municipiului Suceava și al împrejurimilor sale, care să îi ajute să descopere o parte din istoria și tradițiile Bucovinei.
Sâmbătă, 18 februarie, tinerii au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, apoi au plecat într-o excursie care a avut ca obiective principale: Muzeul Oului de la Vama, Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Humor. Studenții au fost încântați să descopere tradiția încondeierii ouălor de Paște și colecția impresionantă de ouă provenite din toate colțurile lumii adunate de Letiția Orșivschi, artist român recunoscut la nivel național și internațional.
La Mănăstirea Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon, stareța mănăstirii, le-a prezentat tinerilor francezi istoria mănăstirii și semnificația picturilor care au făcut acest lăcaș de cult celebru în întreaga lume, dar și elemente specifice tradițiilor religioase ortodoxe, precum și detalii referitoare la viața de zi cu zi în cadrul unei mănăstiri.
Excursia s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Humor, unde studenții, inițiați deja în descifrarea picturilor în frescă, au remarcat elementele comune, dar și diferențele coloristice care constituie amprenta specifică acestei mănăstiri.
Duminică, 19 februarie, masteranzii au avut prilejul de a aprofunda elementele referitoare la istoria, cultura și tradițiile din Bucovina prin vizitarea a trei obiective turistice de referință pentru Suceava: Muzeul Național al Bucovinei, Cetatea de Scaun și Muzeul Satului Bucovinean.
Cei 13 masteranzi au descoperit evenimente istorice care au marcat istoria României și a Sucevei, dar și obiceiuri legate de viața de zi cu zi a țăranului bucovinean. Această „pauză culturală” va fi continuată cu o nouă săptămână de stagiu, de data aceasta centrată pe predare. Stagiul de practică se va încheia vineri, 24 februarie. Este al doilea an când Alianța Franceză coordonează acest proiect, prin care se doreștepromovarea învățării limbii franceze, dar și încurajarea schimburilor de bune practici cu privire la metodele și tehnicile utilizate la clasă în predarea limbilor străine.
Vă reamintim că Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, continuă proiectul de colaborare cu Institutul Național Superior al Profesoratului și Educației (INSPE) din cadrul Universității Champagne-Ardennes Reims, Franța, prin care, anul acesta, 13 masteranzi francezi desfășoară stagii de practică pedagogică în 11 instituții de învățământ din Suceava și împrejurimi.




