Celule goale

Cei 11 indivizi arestați în dosarul contrabandei cu țigări, eliberați de judecători

Judecătorii Tribunalului Suceava au decis, ieri după-amiază, eliberarea din arestul Poliției a celor 11 indivizi rămași arestați în dosarul rețelei de contrabandă cu țigări, anihilate la mijlocul lunii decembrie a anului trecut.
Printre aceștia, se numără și cei trei polițiști de frontieră, Adrian Tipa, de 23 de ani, din Gura Humorului, Alexandru Ursan, de 23 de ani, din municipiul Suceava, și Petru Marocico, de 38 de ani, zis „Zaridon”, din Ulma, precum și lucrătorul vamal din cadrul Biroului Vamal Dornești, Viorel Dragoș Gâză, de 31 de ani, din Rădăuți.
Judecătorii au decis să înlocuiască măsura arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de o lună. Deși procurorii au posibilitatea să facă recurs împotriva deciziei Tribunalului Suceava, surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că nu au de gând să utilizeze calea de atac, întrucât cercetările în acest caz au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat instanței, nu mai puțin de 23 de indivizi (dintre care un vameș și cinci polițiști de frontieră) fiind puși sub acuzare și trimiși în judecată.
Chiar dacă au fost eliberați, toți inculpații vor ajunge din nou în fața magistraților, pentru a răspunde judecătorilor la acuzațiile procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava, cum că, în cursul anului 2007, au introdus ilegal din Ucraina în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ulma, sute de mii de pachete de țigări de contrabandă.

Recomandări

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Încă 30 de zile de arest pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

Mandate de arestare prelungite pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

O zonă izolată de lângă Cumpărătura, loc de predare-primire a țigărilor de contrabandă. La al treilea transfer de țigări au apărut și polițiștii