Ceea ce era de așteptat



Nici nu apucase bine Guardiola, ca un veritabil boxer ce se află, să ne asigure că nu va lăsa brațele jos, că pe elevii săi i-au lăsat picioarele. Campionatul uzează ca maratonul, deja s-au orientat pe distanțe mai mici. La trofeele de la capătul fazelor eliminatorii se ajunge mai ușor, inclusiv cu egaluri, ba chiar și cu câte o înfrângere. Dar iată cum o înfrângere – abia a doua aceasta de la Pamplona, dar cât de clară! – a pus capăt iluziilor celor care mai sperau că lupta pentru titlu în Primera nu era încheiată. Cu apărarea titulară, dar cu întreaga linie mediană pe bancă (ca urmare, Mascherano a fost urcat la mijloc), Barcelona a pierdut clar. Însă chiar și un egal ar fi însemnat același lucru. Nu s-a ratat vreun penalty, ca alte dăți, nu se poate invoca ghinionul. Iar Messi nu poate fi mereu locomotivă, se mai împotmolește și el în nămeții câte unei apărări adverse. Dar când va conta, va fi acolo, fără îndoială. Cum a fost în returul semifinalei cu Valencia, din Cupa Regelui. Liliecii și-au vândut scump pielea, au rămas în joc până în minutul 80, atunci când Messi i-a oferit lui Fabregas pasa pentru golul doi. N-ar fi nimic de mirare, și-așa nu prea mai e loc pe răboj, dar pentru această pasă ar fi invidios un Dorinel Munteanu sau, dacă ne-am raporta în afară, un Pirlo. Splendidă angajare la marginea careului advers, venită de la vreo 60 de metri, urmată de preluarea cu capul și finalizarea de excepție a lui Fabregas, un lob cu exteriorul!
Dar apropo de preluare cu capul, mă întorc cu o săptămână în urmă, la Fernando Torres. În derby-ul Chelsea-Manchester United, când oaspeții se apropiaseră amenințător la 2-3 de la 0-3, Torres își face excelent o minge cu capul, dar nu șutează cu piciorul drept, preferând o simulare (de șut, nu altceva!) și sfârșind prin a fi blocat. Acest golgeter secat n-a finalizat simplu pentru a rupe odată vraja care l-a transformat în broscoi! Merită cu prisosință ironiile insularilor, dar măcar, ca spaniol, nu-și face griji că va veni inopinat peste el controlul antidoping, așa cum, după episodul Contator, i s-a întâmplat lui Nadal…