Artiștilor români tare le mai place traiul dulce. Altfel nu ar intra în politică, unde își leagănă hemoroizii și-i culcă pe confortul catifelat al fotoliilor parlamentare sau, mai nou, europarlamentare.
Toată șleahta în păr e prezentă. Actori, poeți, regizori, soprane, contrabasiști și pictori își lasă uneltele de creație să ruginească, pentru a se dedica unei alte arte, mai pline de satisfacții: arta figurației bine retribuite în partidele politice, nu mai contează dacă de stânga sau de dreapta. Că am întâlnit nume mari de artiști și în PSD, și în PNL, și în păcătosul ăsta de PRM. Ca să vă convingeți, aruncați o scurtă privire peste pomelnicele alegerilor de după 1990.
Toți și-au părăsit, definitiv ori temporar, talentul, pentru a-și face plinul mațului. Cu mare lucru nu se ocupă în politică, ard gazul, pentru că nu au nici o competență. Se ocupă doar cu demonstrația că între caracterul artiștilor care-l pupau ieri în cur pe Ceaușescu – prin versuri, tablouri și sculpturi – și caracterul artiștilor care duc azi trena partidelor nu e nici o diferență.
Ce, parcă Băsescu nu a adunat un grup de dame de lux – numite Pleșu, Patapievici, Cărtărescu, Liiceanu etc – sub titulatura de „Intelectualii lui Băsescu” ? Parcă ce mare diferență e între curul lui Ceaușescu și curul lui Băsescu ? Are ultimul mai mult păr sau mai mulți hemoroizi, ori vreun furuncul de la transpirație ? Folosește un certat cu săpunul ca Băsescu o hârtie igienică mai fină ?
Se pare totuși că ei s-au inspirat din modelul mondial, unde artiștii cam tot cu purtatul trenei politice se ocupă, să mai facă un ban. Acuma, de pildă, îl văd pe Bruce Springsteen susținându-l pe Obama la prezidențiale. Îl admir pe Springsteen, muzica lui e tonică și în același timp caldă, iar albumul „Born in the USA” este adevărată operă de artă. Dar de ce nu-și vede Springsteen de muzica lui ? De ce se bagă în treburi care nu țin de competența sa ?
Și ne mai întrebăm de unde se inspiră unul amărât ca Socaciu.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
