Deși nu-mi face nici o plăcere, sunt nevoit să recunosc că tot ce a fost mai frumos în viața mea și a generației mele s-a petrecut pe timpul regimului socialist. Așa a vrut păcătosul ăsta de Kronos, zeu al timpului de doi bani, care ne plasează într-o epocă sau alta, fără să ne întrebe în prealabil dacă suntem de acord. Cert este că toți cei de atunci ne-am petrecut tinerețea încercând să fentăm stupizenia și rigorile unui regim totalitar și privind la capitalism așa cum privim prin ochean la planeta Marte.
Era o pușcărie în care ne străduiam să ne simțim bine. În comunism, pentru a putea supraviețui, firile înzestrate cu o oarecare sensibilitate erau obligate să caute și să găsească o poezie în tot ceea ce trăiau. Era poetic să-ți coși etichete de firme străine pe haine ca să pari și tu un mic occidental, era poetic să fii student sau tânăr intelectual și să culegi struguri și porumb sub privirile critice ale țăranilor, era poetic să cucerești fete la plictisitoarele mitinguri despre pace, dezarmare și progres ale lui Ceaușescu.
Aceasta este „poezia silnică”, de care am mai vorbit și în alte rânduri. Probabil că undeva, discret, într-un cotlon de-al nostru, toată acea poezie s-a păstrat intactă, cum se păstrează o floare presată între paginile unei cărți. Dacă te numești artist și reușești să transferi floarea presată în paginile vreunei opere la care lucri, ești fericit. Dacă nu, reușești cel mult un film documentar – cu mult plastic, silicon și carton – un fel de autoturism marca „Trabant”, care va pârțâi inestetic pe cărările întortocheate ale artei.
*
E totuși ceva ce mă doare astăzi, când trec pe lângă eșantioane ale noii generații, care poartă cu mândrie tricouri inscripționate cu „C.C.C.P.” (în traducere, „Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”) și cu barba lui Che Guevara.
Uniunea Sovietică, barba și șapca lui Che Guevara, chelia lui Lenin… Nimic nu poate fi mai sexy, în viziunea lor.
Sper totuși, apropo de zeul Kronos, să nu prind ziua când tricourile vor fi imprimate cu „P.C.R.” – inițialele „Partidului Comunist Român” – și cu zâmbetele cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu.
Pentru că, inevitabil, acea zi va veni.
