Ceaușescu conduce gimnastica României!



Poate că ar trebui să vă cer scuze că reiau la doar câteva zile distanță subiectul acesta, dar zău că mă apasă foarte tare, pentru că m-am săturat de minciună, de fals, de fraudă, precum și de a fi luat de fraier de toți neisprăviții și nechemații care au năpădit lumea sportului românesc, desigur pe bază de mânăreli politice. Așa ne-am pricopsit la fotbal cu o panaramă caBurleanu care până să ajungă preș. la FRF nu văzuse din apropiere în viața lui un teren de fotbal normal. Așa am ajuns ca un nepricopsit că Petrache, alt bolnav de funcții, să ducă rugbyul românesc în fundul prăpastiei, dar să ne aburească cu prezența la Mondiale (unde am bătut recordul mondial de puncte încasate!). Ultima golănie s-a petrecut cu gimnastică: de unde în urmă cu vreo două decenii câștigam cu echipa titlurile mondiale, iar fetele câștigau și la individual compus și la mai toate probele pe aparate aur după aur, acum ajungem să ne bucurăm de un loc… 10 la Campionatul Mondial! Locul în sine nu-i nenorocire, că ne-am obișnuit cu clasarea de tot râsul. Nenorocire e că oficialii români, cu ajutorul câtorva lingăi din presă, ne prezintă (și) catastrofa asta ca o pe o mare realizare! Fiindcă, zic lingăii, ne asigurăprezența la Olimpiadă, unde e drept că n-am mai călcat de vreo 11 ani! În fruntea Federației de Gimnastică se afla o individănumită Carmencita Constantin, pripășităacolo la o comandă de partid. Dincolo de „vocea și talentul ei” o mai recomandă și prezența la UE timp de vreo 7 ani în nu știu ce comisie pentru mediu! A, da, mai e și arbitru de gimnastică. După calificarea aia catastrofalăcu echipa, România a mai obținut un loc 23 (din 24!) la individual compus și un loc 4 în singura finală pe aparate la care am avut o prezență. Rușine mondială, nu performanțe! Însă ăștia educați în spiritul raportărilor false din vremea lui Ceaușescu se vede că „n-or muritu, ci doar nițel s-or hodinitu”.



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, între cele 10 universități din România incluse în QS World University Rankings 2026