Ceaușescu – Bokassa, măi!

Am să punctez azi două chestiuni, într-un mod ceva mai telegrafic ca de obicei. În primul rând, uitasem cât de idioată e lumea sportivilor români. A fotbaliștilor, în principal, dar nu numai a lor. Fiecare fost sau actual sportiv ține să arate cât e de redus, referindu-se la chestiunea arestărilor din fotbal. Și Lucescu ăla bătrân, care se zborșește la judecătoare, dând senzația că, dacă se mai enervează mult, vorbește cu mafiotul Ahmedov și le rezolvă.
Nici Ilie Năstase nu stă cu gura închisă în chestie, dar de la ăsta chiar că nu mai trebuie să avem vreo pretenție. Bravo, Ilie! Analizându-i declarațiile în care-i spurcă pe ăia care au îndrăznit să aresteze niște zei ca Meme Stoica ș Gică Popescu, devine explicabil de ce Ilie Năstase a fost propus de Partidul România Mare pe lista viitoarelor alegeri europarlamentare.
Perfect, Vadim cu gura strâmbă și mintea la fel! Mai trimite un guguman la Bruxelles, să facă țara de râs, că Gici Becali nu ți-a fost suficient!
În antiteză cu fenomenul sportiv, relaxant mi s-a părut un interviu TV cu un cântăreț de muzică ușoară pe care eu l-am cunoscut de pe pickup-ul părinților. Alexandru Jula. Ăla care cânta „Soția prietenului meu”, cântec sensibil, preluat de la Enrico Macias. Între noi fie vorba, cine nu s-a uitat cu gând păcătos la soția prietenului? Sau viceversa, care femeie la soțul prietenei?
Jula a rămas un om modest, deși la vremea lui a cântat în anturajul lui Ceaușescu. Mai ales la aniversări, dar și la vizitele unor oaspeți externi, când trebuia puțin încălzită atmosfera. Așa a fost la vizita lui Bokassa, sângerosul președinte centrafrican.
Bokassa ăsta a venit odată la noi, dar nu cu mâna goală. Ci cu o orchestră, care a cântat „Ceaușescu-Bokassa”, cântec compus special pentru eveniment. O linie melodică frumoasă, în care niște negri se agită, fără să se înțeleagă mare lucru, în afară de numele celor doi dictatori.
Jula povestea în interviul televizat că, foarte îngrijorat, de masa cântăreților români s-a apropiat un activist de partid, care le-a cerut să improvizeze și ei un cântec adecvat oaspetelui, să nu rămânem mai prejos. Și-atunci, de microfon s-a apropiat o cântăreață de muzică populară. Care a început: „Și-aseară vântul bătea, măi,/ Ceaușescu – Bokassa, măi!”
Vântul lui Ceaușescu bate și azi.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.