Avertizare

Ceață și poduri de gheață pe traseele montane

Serviciul Public Salvamont al județului Suceava avertizează turiștii că pe traseele montane există poduri de gheață și se manifestă ceața. În aceste condiții, turiștilor care la final de săptămână doresc să ajungă în masivele Rarău și Giumalău le este recomandat să solicite informații și eventual sprijin de specialitate pentru trasee.
„Noi le spunem exact pe unde pot merge fără riscuri și unde ar trebui să ocolească. Nu înseamnă că vor fi siliți să renunțe la excursie, ci găsim împreună traseele potrivite. Acolo unde este vorba despre grupuri, putem chiar deschide traseul înaintea lor sau îi putem însoți, ca să nu apară situații neprevăzute. În ultima perioadă am constatat că turiștii s-au civilizat mult, țin cont de recomandări și cooperăm excelent, iar asta se vede și din numărul foarte mic de situații dificile în care mai este necesar să intervenim”, ne-a spus șeful Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia.
Potrivit precizărilor salvamontiștilor, în prezent nu se recomandă parcurgerea traseelor de creastă, din cauza condițiilor meteo.
Accesul auto în masivul Rarău se poate face cu mijloace de transport cu tracțiune integrală, echipate de iarnă, pe ruta Izvorul Alb-Rarău. Pe traseul Pojorâta-Rarău mașinile pot pătrunde pe primii 10 km, iar pe drumul Chiril se poate ajunge astfel până la schit.

Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice
Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice