Ceasurile deșteptătoare afectează sănătatea, fiind responsabile de o serie de afecțiuni ale inimii sau ale sistemului circulator dar și de creșterea nivelului de stres, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători japonezi, informează dailymail.co.uk.
Nu este nevoie să fii doctor pentru a-ți da seama că sunetul strident și brusc al ceasului deșteptător poate afecta inima, dar o echipă de cercetători japonezi a ținut să demonstreze științific că acest lucru este adevărat.
Într-un studiu, realizat de experții de la National Institute of Industrial Health din Japonia, voluntarii care au fost forțați să se trezească brusc au manifestat o creștere mai mare a tensiunii arteriale și a ritmului cardiac față de cei care au fost lăsați să se trezească singuri.
Profesorul Chris Idzikowski de la Edinburgh Sleep Centre a explicat că, din cauza modificărilor subtile suferite în timpul somnului, organismul este vulnerabil în primele ore ale dimineții iar soneria unui ceas deșteptător poate exacerba această slăbiciune.
În ultima parte a nopții, fiziologia generală a organismului este neregulată, au loc fluctuații mari de tensiune arterială, de ritm cardiac și de respirație. Din cauză că organismul este relativ liniștit în timpul somnului, sângele se îngroașă și există riscul de formare a cheagurilor de sânge.
„De fapt chiar actul de trezire poate pune probleme, când sângele începe să circule iar tensiunea arterială crește”, a indicat profesorul.
Ceasurile deșteptătoare pot ridica și nivelul general de stres. Sunetul brusc antrenează răspunsul organismului, crescând nivelul de adrenalină.
Dacă această stare de stres persistă luni la rând, se poate transforma în stres cronic, a indicat profesorul Mark Atkinson.
Stresul provoacă apariția hipertensiunii arteriale, tulburări de somn și depresie. Dacă o persoană este trezită în timp ce doarme profund, abilitatea de a gândi clar este puternic afectată, încât aceasta are o senzație similară mahmurelii. În aceste condiții sunt afectate memoria pe termen scurt, abilitățile cognitive și chiar abilitățile de a număra.
Voluntarii care au participat la acest studiu au reușit să-și utilizeze doar 65% din capacitățile cognitive în momentul în care au fost treziți din somn profund.
Studiul a fost publicat în Journal of the American Medical Association.

