Ceapă și usturoi?

Am scris, mai de mult, despre un soi de test pentru verificarea românității care circula pe internet – dacă te încadrezi cum se cuvine și răspunzi cu „da” întrebărilor din grilă, înseamnă că ești român. Dacă nu, nu! Între timp, lista de probe ale românității s-a împlinit spectaculos, au apărut probe noi, ceea ce arată că nația noastră are sumedenie de specificități proprii, și chiar dacă „cercetarea” e asezonată cu un ludic evident, ar avea un oarece temei legal, barem formal. Am citit și recitit lunga listă și, mărturisesc, încep să am îndoieli: nu cumva n-oi fi român? Atunci, oare ce-s? Fiindcă, iată, nu corespund baremului și, oricâtă bunăvoință aș investi, n-am cum răspunde afirmativ la majoritatea celor 43 de întrebări dintâi care încep invariabil cu „dacă”.
De pildă: (dacă) „ai avut sau ai covoare pe pereți” (ești cu siguranță român). Nici n-am, nici n-am avut, dar covoare se arborează pe pereți pretutindeni dincolo de Urali: vor fi având asiaticii gene românești? Dar, desigur, nu așa se interpretează rezultatele testării cu „turnesolul” de pe internet; trebuie să concure cât mai multe rezultate afirmative, unul-două rămân irelevante.
Așa că, mergem mai departe: „Ai perdele din dantelă?”. Ei bine, am. Le-am cumpărat cândva, cu pile, de la fabrica din Pașcani. Nu mai există nici fabrica, nici pilele, dar perdelele, cu textură simplă, făr-de cocostârci și lalele, mi se par onorabile și deloc mai altfel decât cele întâlnite în case ale parizienilor ori luxemburghezilor. Adevărat, în țările nordice hipercivilizate nu-s dantele la ferești fiindcă, acolo, perdele nu există. Asta, ce să însemne?
Mai departe: „Ai față de masă vinil la bucătărie?”. Da, am. Și ce dacă am? Pe unde am fost în lume, masa pe care se pregătesc bucatele ori se desfac pungile aduse de la hipermarket este protejată cu o folie de plastic. Ce-i atât de românesc în asta? Alta: „Porți palton din septembrie până-n mai?”. Păi, iarna asta, 2024, am dat drumul la centrala termică în octombrie și am închis-o abia în mai. În România, iernile-s lungi și reci, chiar dacă se mai întâmplă minuni ca-n iarna lui 2023. N-om purta numaidecât palton, dar haine groase suntem obligați să îmbrăcăm exact atât cât ține frigul. Și nu cred că englezul iese în sacou dacă ninge-n mai.
Mai departe: „Când ai musafiri, îi întrebi dacă beau ceva, însă niciodată dacă mănâncă ceva”. I-auzi! Total pe dos! La mine, în Moldova, oaspeții sunt poftiți la mese atât de generoase încât se crucesc străinii. Pe de altă parte, întrebarea-stas introductivă „Ce bei?” (vezi filmele americane) este adresată musafirului obligatoriu, încă de la ușă, de yankei, nu de către români.
Alta: „Obiectele tale vestimentare au firme imprimate în culori cât mai stridente”. Da, am câteva astfel de tricouri. Nu-s fabricate la noi: le-am cumpărat din Spania, Andorra, SUA, Suedia, Canada. Iar ăia nu fac marfă pentru români cât pentru piața proprie, așa că…
„Parchezi pe unde te taie capul și în orice poziție”. Așa-i. Întâi de toate, fiindcă nu-s destule parcări amenajate, dar să fie ăsta patent românesc? Ați văzut cum se parchează în Italia? Dar la Istanbul?
Una peste alta, testul „Află dacă ești român” mi se pare abuziv, superficial, tendențios și teribilist. Și-s sigur că autorul, dacă n-are perdele din dantelă, n-o să aibă drele pe podele și bureți pe pereți.
Dar să vedem și câteva mostre din „probele” mai noi. Iată: „stai lângă cele mai mari două valize din aeroport.” Da, și ce? N-am fi singurii. „Raftul tău din bucătărie este plin de borcane de gem, varietăți de recipiente din plastic, farfurii de carton și pungile de la sandwichuri.” Și care-i problema? Au și alte neamuri, și să nu uităm că noi am trăit vremuri de restriște, când primeam alimente pe cartelă botezată angelic „bon de precomandă”! „Ești român dacă ai stat vreodată la o coadă fără să știi pentru ce.” Da, am trăit, și-așa ceva, dar gata, s-a isprăvit coada la „Alimentara”. „Pui cuverturi uzate pe canapea ca să nu se murdărească tapiseria?”. Da, dar le arborez când se zbenguie ăia mici, ori când joc șah în „casa mare” și mai cade câte-un strop de bere pe fotoliu. Nu cred că poate fi element definitoriu pentru nația mioritică. „La plecarea dintr-o vizită, mai stai o jumătate de oră la povești în fața ușii gazdei”. Cinstit vorbind, eu n-o fac, dar soața da. Și la telefon din ușă mai spune de trei-patru ori până în sfârșit ajunge la „Pa, pa!”-ul într-adevăr final. Oi fi eu român și ea nu-i? Da să-i vezi pe macaronari! Din pricina discuțiile animate din metrou, adesea uită unde trebuia să coboare! Sigur că astfel de specificități naționale vor fi existând, dar aproape toate cele înșirate mai sus sunt flecuștețe de genul „Tot ce mănânci are gust de ceapă și usturoi.” Nu-i adevărat!