Ce se poate vorbi despre ceapă? O legumă rotundă, învelită cu frunze aurii, care se folosește la supe, ciorbe, salate și alte preparate culinare. Puțini știu însă minunile pe care o singură ceapă le poate aduce sănătății omului. Ceapa este cunoscută de 6000 de ani. Locul ei de origine este Asia. În China, există chiar un munte cu denumirea de ceapă: Dzunglini. O legatură de ceapă s-a găsit și într-un sarcofag. În Grecia Antică, scriitorul Homer vorbește despre ceapă in “Iliada și Odiseea”. Există chiar proverbe despre ceapă: “Cine mănîncă multă ceapă, Dumnezeu îl izbăvește de multe necazuri”. O întreagă farmacie se regăsește într-o singură ceapă.
Dar ce conține ea?
Uleiuri eterice, acizi organici, acid citric, fermenți, vitaminele C, B1, B2, B6, PP, E, carotin, fitoncide, minerale, calciu, natriu, caliu, fier, fosfor, iod, sulf, siliciu și substanțe afrodisiace.
Ceapa verde
Cel mai de folos este partea albă a cepei și 10 cm din porținuile verzi. Uneori, celelalte părți verzi ale cepei duc la meteorism, dureri de cap, iritare și somnolentă. 100 de grame de ceapă verde conține 50 de mg de vitamina C. Doza necesară pentru o zi! Iar clorofila contribuie la formarea noilor eritrocite.
– Tratamentele cu ceapă
Cu ajutorul preparatelor din ceapă se tratează foarte multe afecțiuni. Mai mult, ceapa este un produs ieftin și la îndemîna oricui. Cel mai simplu:
Suc proaspăt din ceapă – cîte o linguriță de 4-6 ori pe zi cu 15 minute înainte de masă. Vindecă boli ca hipertonie, litiază renală, hemoroizi, constipații, dacă tratamentul este urmat timp de 21 de zile.
O ceapă tocată, peste care se toarnă 0,5 litri de apă fierbinte, se învelește și se infuzează 12 ore. Se consumă ¼ de pahar de 3-4 ori pe zi cu 20 minute înainte de masă, în stări febrile, migrene, diaree, viermi intestinali.
– Alte afecțiuni care se tratează cu ceapă:
Tractul urinar
În caz de proteinurie, se iau 300 g de ceapă, 100 g de miere de albine, 1 lingură de rozmarin, 700 ml de vin alb. Se pun la infuzat 20 de zile. Se consumă cîte 50 g din această compoziție de 3 ori pe zi.
Un alt secret al medicinii naturiste este rețeta următoare, care dizolvă calculii renali: Se ia arpagic, se adaugă un pahar și jumătate de apă fierbinte, se infuzează 30 minute și se bea cîte jumătate de pahar de 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă.
Ceapa infuzată cu vin alb ajută foarte mult la vindecarea microlitiazei renale.
Tusea
Ceapa cu miere de albine infuzată timp de 12 ore vindecă tusea. Se ia cîte o linguriță de trei ori pe zi sau se bea sucul astfel preparat.
Coaja de la 10 cepe cu 1l de apă se fierbe într-un vas închis. Înainte de masă, se beau cîte 150 g din această compoziție de 3 ori pe zi.
10 cepe mari și un cățel de usturoi se fierb în lapte proaspăt, nepasteurizat. Se adaugă miere, se bea o linguriță de trei ori pe zi. Este un foarte bun expectorant.
Iei o sticlă și o umpli cu ceapă tocată. O acoperi cu coca și o pui în cuptor pînă cînd s-a copt bine. Se lasă la răcorit. Copiilor pînă într-un an li se administrează o jumătate de linguriță pe zi. Pentru copiii mai mari, fac miracole două linguri din aceasta compoziție, de trei ori pe zi.
Ca să scapi de tusea uscată, iei o ceapă și două linguri de grăsime de gîscă. Îți faci un masaj, iar dimineața mănînci o linguriță din această compoziție.
Afecțiuni dermatologice
Sucul proaspăt de ceapă se folosește pentru a vindecă diferite micoze, alunițele și pistruii.
Bătături:
Se ia o coajă de ceapă, se acoperă cu oțet timp de două săptămîni. Apoi acea coaja se folosește ca pansament pe locurile cu bătături, pe timpul nopții.
Se taie o ceapă în două, se adaugă oțet și se pune la loc cald. Apoi se folosește ca pansament la bătăturile picioarelor.
Furunculi: Se coace o ceapă în cuptor și se aplică pe zona afectată.
Acest articol a fost preluat de pe www.nospam.ro