Ceaiul verde și infecțiile



Ceaiul verde și infecțiile
Ceaiul verde și infecțiile

Vitamina C și flavonoidele au împreună un efect antibiotic și antiinflamator și sunt foarte eficiente împotriva oricăror agenți patogeni, precum bacteriile, virușii sau ciupercile. De aceea ceaiul verde este util în cazurile de deficiență a sistemului imunitar, infecții gripale, ciuperci ale pielii sau inflamații intestinale.
Dacă organismul dispune de suficientă vitamina C, aceasta va reacționa cu radicalii liberi și îi va scoate din luptă. Ceaiul verde furnizează nu doar vitamina C, dar conține în plus și flavone, care preiau celelalte funcții ale vitaminei, astfel încât aceasta poate fi economisită și mobilizată mai eficient împotriva radicalilor liberi.
În tratarea bolilor cauzate de răceală, ceaiul verde acționează cel mai eficient dacă este combinat cu vitamina C. De aceea se vor bea zilnic două-trei cești mari (circa 250 ml) de ceai în care s-a pus zeamă de la o jumătate de lămâie. Ceaiul poate proveni de la prima sau a doua infuzie, dar trebuie pregătit cu apă la o temperatura ceva mai scăzută (circa 70-80 de grade Celsius). Zeama de lămâie se pune în ceaiul gata preparat.
În cazul unor răceli rebele, în ceai se poate adăuga și puțină miere de albine, care posedă calități de antibiotic. Pentru prevenirea răcelii, este suficient ceaiul verde. Este foarte important ca răceala să fie tratata întotdeauna complet, pentru a evita apariția unor complicații mai grave.
În afecțiunile căilor respiratorii, eliminarea mucozităților este ușurată dacă se opărește o linguriță de rădăcină de pătrunjel uscată, se lasă 10 minute și fiertura astfel obținută se amesteca cu ceai verde. Băutura aceasta favorizează expectorația și previne o nouă infecție. Pentru o profilaxie generală, se vor consuma multe legume și fructe bogate în vitamina C, se va evita fumatul, având grijă ca aerul respirat să fie curat și suficient de umed, și se va face destulă mișcare.
Indicații
În caz de infecții gripale, în nici un caz nu beți ceai prea fierbinte. Contrar opiniei curente, acest lucru este dăunător, căci usucă mucoasele iritate și favorizează pătrunderea bacteriilor în corp. Ceaiul călduț este cel mai indicat pentru răceală, împiedicând în același timp distrugerea vitaminei C din zeama de lămâie și a substanțelor cu proprietăți antibiotice din miere ca urmare a unei temperaturi prea mari;
În multe regiuni din Asia, fiecare mâncare cu pește servită în restaurante este însoțită în mod tradițional de o ceașcă de ceai verde, care acționează eficient împotriva mirosului neplăcut al respirației.
Ceaiul verde tare amestecat cu zeamă de lămâie este indicat pentru gargară în caz de inflamare a faringelui. Cu această soluție se va face gargară dimineața și seara, câte două minute. Pentru dezinfecție ușoară a cavității bucale și prevenirea mirosului urât al respirației se bea de asemenea ceai verde, pur sau în amestec cu frunze de mentă; se poate folosi și pentru clătirea și împrospătarea gurii.
În caz de inflamații acute ale gâtului sau cavității bucale, efectul dezinfectant al ceaiului verde este întărit dacă se amesteca cu o infuzie preparată dintr-o linguriță de flori de salvie uscată și 150 ml de apă fiartă. Fiertura obținută se lasă circa opt minute, după care se adaugă în ceaiul verde. Cu această mixtură se va face gargară sau se va clăti gura dimineața și seara. Ceaiul verde ajută și la infecțiile externe ale pielii, de exemplu cele cauzate de ciuperci. Micozele se manifestă prin apariția unor pete roșii, solzoase, care produc mâncărimi. Substanțele tanante ale ceaiului verde întăresc pielea și îi măresc rezistența, iar saponinele au proprietatea de a distruge celulele ciupercilor când vin în contact cu ele.
Pentru uz extern împotriva ciupercilor pielii, se amestecă frunze de ceai verde cu salvie în raport de 2:1, se opărește cu apă fiartă și se lasă circa 5 minute. La un litru de apă revin trei linguri de frunze. Salvia este folositoare prin aceea că, pe termen lung, inhibă transpirația. Se înmoaie un șervet curat în infuzie, după care se aplica pentru 10 minute pe locurile afectate de ciupercă.
Pentru calmarea arsurilor neplăcute cauzate de expunerea la soare, sunt de ajutor comprese reci cu ceai verde. Substanțele tanante conținute în ceai păstrează apa în piele și împiedică astfel uscarea ei, calmând în același timp durerile și împiedicând inflamarea. În plus, vitamina C și flavonele distrug radicalii liberi formați prin acțiunea radiației solare și care pot dăuna pielii. Pentru o compresă răcoritoare, se amesteca ceai verde cu puțină brânză de vaci sau iaurt și se formează o cremă, care se lasă câtva timp la rece, apoi se ung cu ea porțiunile iritate ale pielii. De îndată ce crema se încălzește, operațiunea se repetă încă o dată sau de două ori. Efectul dezinfectant poate fi sporit dacă ceaiul verde se amestecă cu puțin ceai de mușețel.
Pentru înțepăturile persistente ale unor insecte se pot aplica direct pe locul înțepăturii frunze de ceai opărite, după ce s-au răcit puțin, apoi se lasă să acționeze. Ele calmează efectiv mâncărimile chinuitoare.
Informațiile au fost preluate din cartea „Ceaiul verde. Alinare pentru trup și suflet”, trad de Walter Fotescu, București, Editura Niculescu, 2005, www.niculescu.ro
Sursa www.topsanatate.ro