Noutate

Ceaiul rece cu cannabis, lansat și în România



Ceaiul cu cannabis, lansat până acum în țări precum Austria, Germania, Spania sau Anglia, a apărut și în România, sub numele de C-Ice Swiss Cannabis Tea, conținând pe lângă ingredientele clasice ale ceaiului cu gheață, sirop de flori de cânepă (5%) și THC (0,0015%) – substanță activă din cannabis.
Distribuitorii din România ai băuturii, Depozitul de Vinuri (DDV), susțin că proprietățile narcotice ale cannabisului au fost eliminate, astfel încât băutura să nu creeze dependență.
Dragoș Mindreci, Director de Marketing și comunicare la DDV, apreciază că nu vor apărea critici din partea asociațiilor care luptă împotriva consumului de droguri, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat deja pe alte piețe, precum cea din Anglia.
„Nu cred că produsul nostru va declanșa reacții negative, atâta timp cât în alte țări el este comercializat în «health shops», datorită conținutului său cât mai natural posibil – aromă și sirop de cânepă indiană, conținut scăzut de zahăr, ambalaj reciclabil. Dacă astfel de reacții vor apărea totuși, avem de gând să prezentăm fiecare ingredient al produsului în parte, pentru a demonstra că substanța THC, de exemplu, este dezactivată, iar băutura nu este deloc nocivă”, a declarat Mindreci.
Comercializat sub sloganul “Fantastic Natural Feeling”, C-Ice a înregistrat în Austria vânzări de peste 500.000 de doze anual. C-Ice Swiss Cannabis Tea se adresează consumatorilor cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani și reprezintă “invenția” germanului Rinaldo Eckman (proprietar al Naturart AG), care a studiat timp de zece ani posibilitatea obținerii unui astfel de produs. Eckman a vândut drepturile de producție companiei Thurella și drepturile de distribuție companiei Seagull. Astfel, în vara anului 2003, C-Ice a fost lansat în Elveția și Austria.
În prezent, C-Ice este distribuit în circa 37 de țări din întreaga lume.
Produsul este distribuit în România exclusiv în sistemul Ho.Re.Ca. (hoteluri, restaurante și cafenele), la un preț de listă de 5,3 lei, plus TVA, la care se adaugă adaosul comercial al fiecărei unități comerciale. Produsul urmează să fie pus în vânzare și în benzinării, urmând apoi locațiile tip super și hypermarket din principalele orașe ale țării.
– Anchetă în legătură cu apariția pe piața românească a ceaiului cu cannabis
Agenția Națională Antidrog a anunțat că astăzi va fi declanșată o anchetă în legătură cu lansarea în România a ceaiului cu cannabis, sub numele de C-Ice Swiss Cannabis Tea, care conține și sirop din flori de cânepă, precum și o substanță activă din cannabis.
Toate instituțiile se vor sesiza în acest caz pentru a verifica dacă importatorul român al produsului C-Ice Swiss Cannabis Tea are autorizațiile necesare pentru comercializarea acestui ceai, informează, miercuri, Biroul de presă al Agenției Naționale Antidrog.
Sursa citată a precizat că drogurile sunt ilegale în România, indiferent de concentrație.
Toate produsele de tipul ceaiului din plante sunt în subordinea unei direcții din cadrul Ministerului Agriculturii.



Recomandări

Folosirea ingredientelor netradiționale și realizarea unor rețete pentru nevoi nutriționale speciale, inițiative premiate la FIA Food Fest 2024 la USV

Folosirea ingredientelor netradiționale și realizarea unor rețete pentru nevoi nutriționale speciale, inițiative premiate la FIA Food Fest 2024 la USV

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial
De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

Filatura de In și Cânepă din Fălticeni a rezistat capitalismului și produce astăzi, într-o lună, cât într-o zi din perioada ei de vârf