Studiu

Ceaiul negru ajută la combaterea stresului



– Persoanele care beau ceai negru pot scăpa de stres mai rapid decât cele care beau un înlocuitor al acestei băuturi
Ceaiul negru ajută la combaterea stresului cotidian, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie, publicat în revista Psychopharmacology, informează BBC New Online.
Echipa de cercetători de la University College din Londra a demonstrat că ceaiul negru ajută la diminuarea nivelului de cortizol, hormon al stresului, din sânge.
La studiu, coordonat de profesorul Andrew Steptoe, au participat 75 de bărbați tineri care obișnuiau să bea ceai în mod regulat. Aceștia au fost împărțiți în două grupuri și au fost monitorizați timp de șase săptămâni.
Voluntarii au renunțat la consumul de ceai, cafea și băuturi cu cofeină. Bărbații din primul grup au consumat o băutură cu aromă fructată care conținea toate ingredientele active ale ceaiului negru. Voluntarii din al doilea grup au consumat un placebo, cu gust identic primei băuturi dar din care se eliminaseră toate componentele active ale ceaiului negru.
La ambele băuturi s-au mascat mirosul și gustul specifice ceaiului negru, pentru a elimina factorii care ar fi putut să producă anumite confuzii voluntarilor, precum efectul „reconfortant” dat de consumul unei cești de ceai.
Toți voluntarii au fost supuși unor situații stresante, în timp ce le-au fost monitorizate nivelul de cortizol, tensiunea arterială și trombocitele și s-a luat în considerare și autoevaluarea nivelului de stres.
La 50 de minute de la supunerea la o situație stresantă, nivelul de cortizol a scăzut cu 47% în cazul voluntarilor care au consumat băutura cu ceai negru față de 27% în cazul voluntarilor care au consumat un placebo. Primul grup a manifestat și un nivel mai mare de relaxare în perioada de recuperare de după situația stresantă.
Steptoe a indicat că încă nu este clar care sunt componentele din ceai care ajută la combaterea stresului. Ceaiul negru este o băutură complexă ce conține ingrediente precum catechine, polifenoli, flavonoizi și aminoacizi, care influențează neurotransmițătorii din creier.
Persoanele care beau ceai negru pot scăpa de stres mai rapid decât cele care beau un înlocuitor al acestei băuturi.



Recomandări