Un vechi proverb chinezesc spune: „Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai”. Această băutură, ce se poate lăuda cu o lungă istorie, și-a păstrat până în zilele noastre popularitatea, aflându-se pe mesele săracilor și bogaților deopotrivă.
Ceaiul, cunoscut în China de mai bine de 5.000 de ani, nu a fost introdus în Occident decât la începutul secolului XVII, de către marinarii Companiei Indiilor olandeze, una dintre cele mai mari companii de comerț din lume. La început, ceaiul a fost considerat drept un medicament pentru digestie și abia la sfârșitul secolului XVII acesta a început să fie servit ca o adevărată băutură la mesele aristocraților din acea perioadă. În zilele noastre, ceaiul este băutura cea mai răspândită în întreaga lume.
Diferența de gust vine din modul în care au fost crescute plantele și din modul în care au fost tratate frunzele. Ceaiurile verzi nefermentate sunt preferate de japonezi, de chinezi și de arabi. Infuziile cele mai limpezi și mai dulci sunt cele de ceai negru, care sunt de altfel și cele mai răspândite în lume.
Tipuri de ceai
Ceaiul verde, căruia i se mai spune și ceai nefermentat pentru că frunzele nu sunt supuse unui astfel de proces pentru a-și păstra culoarea verde, produce o infuzie limpede și parfumată. Metodele tradiționale prevăd ca frunzele să fie așezate în vase de bambus și apoi expuse la soare timp de câteva ore. Ulterior acestea sunt expuse la abur pentru a fi evaporată cea mai mare parte a apei conținută de frunze, însă la o temperatură care nu degradează clorofila. În prezent, ceaiul verde se mai cultivă în Brazilia, Argentina și, în principal, în zonele tropicale și subecuatoriale. În Europa, ceaiul verde a fost prima dată consumat în Anglia, în anul 1665. Ceaiurile verzi au cea mai delicată aromă dintre toate ceaiurile și sunt considerate a avea mai multe beneficii și aplicații terapeutice decât cele negre.
Ceaiul alb este pregătit din muguri sau frunze tinere pe care se disting mici perișori albi. Spre deosebire de ceaiul verde, ceaiul alb suferă un proces de ofilire și de ușoară fermentație. Ceaiul alb este unul dintre ceaiurile chinezești cele mai prețioase și mai căutate. Acesta este produs în cantități mici și doar o parte ajunge în Europa.
Ceaiul Oolong mai este numit și Wulong. În cazul acestuia, oxidarea este oprită după aproximativ trei zile după culegere și este procesat ca și ceaiul verde. Există numeroase metode de obținere, dintre care cea mai remarcabilă constă în a agita frunzele în coșuri. Ceaiurile Oolong sunt deosebit de apreciate de chinezii bogați, iar pentru faptul că sunt mai parfumate, mai dulci, mai puțin bogate în teină decât ceaiurile verzi, acestea se numără printre preferatele europenilor.
Ceaiul negru este cunoscut și drept ceaiul roșu. Este cel mai folosit în prepararea ceaiului cu gheață (Ice Tea) și a ceaiului englezesc (English Tea). Cu un conținut mai ridicat de cofeină decât al ceaiurilor verzi, ceaiul negru conține totuși mai puțină cofeină decât cafeaua.
Serviciul de ceai
Fie că este consumat la o simplă întâlnire între prieteni sau în cadrul unui adevărat ritual, servirea ceaiului presupune o veselă adecvată. Primele servicii de ceai au apărut în Europa o dată cu aducerea miraculoasei plante din coloniile orientale, în aceeași perioadă în care începea să fie importat porțelanul din China. De atunci și până acum, vesela pentru servirea ceaiului a trecut prin etape succesive de elaborare estetică, conform perioadelor culturale. Ceainicul poate avea diverse forme, însă ceea ce este important este că acesta rămâne mereu foarte elegant. Acesta, precum și ceștile în care este servit ceaiul pot fi din porțelan, faianță, gresie, metal argintat sau fontă. În ceea ce privește ceașca de ceai, în urmă cu mai mult timp, aceasta nu se distingea de ceașca de cafea. O dată cu trecerea timpului, ea a devenit însă mai mare și mai înaltă. Un serviciu complet de ceai este compus din ceainic, un bol pentru lapte, o zaharniță și cești cu farfurii. Serviciile de ceai nu trebuie asortate veselei deoarece se folosesc în alte ocazii decât cele în care se servește masa.
Servirea ceaiului – un ritual pentru japonezi
În cultura japoneză servirea ceaiului a fost ridicată la rang de ritual. Ceremonia ceaiului a jucat un rol important în viața culturală și artistică a Japoniei timp de mai bine de 400 de ani. Considerată a fi o adevărată artă, ceremonia ceaiului reprezintă și o modalitate de disciplinare a sufletului omenesc. Esența ceremonialului este de natură spirituală și presupune o anumită stare sufletească din partea participanților. Cei ce se adună să ia parte la ceremonial trebuie să lase afară toate necazurile și grijile vieții cotidiene înainte de a „păși” pe calea spirituală a ceremoniei ceaiului, care presupune prepararea și servirea ceaiului verde sub formă de pudră în prezența oaspeților, conform unui ritual specific.
„Five o’clock tea”
Tradiția ceaiului de după-amiază a fost creată de Anna, ducesa de Bedford (în secolul XIX). Aceasta obișnuia să-și invite prietenii la o masă de după-amiază, la ora cinci. Meniul conținea, în afară de ceai, prăjiturele, sandvișuri și dulciuri. Această practică a fost rapid adoptată și de alte gazde primitoare, și în curând a apărut un nou ritual. Primul ceainic era preparat în bucătarie și apoi prezentat stăpânei casei, care aștepta împreuna cu oaspeții la o masă încărcată cu porțelanuri chinezești fine. Conținutul acestui prim ceainic era încălzit apoi de gazdă într-un al doilea ceainic (de obicei din argint) la o flacără mică.
Ceaiul cu gheață
În anul 1904, un englez trimis la Expoziția Universală de la St. Louis din Statele Unite ale Americii pentru a promova ceaiul negru importat din India se trezește în mijlocul unei canicule insuportabile. El a luat decizia de a vărsa cantitatea de ceai pe care o preparase peste mai multe cuburi de gheață. Această băutură răcoritoare a cunoscut imediat un mare succes și a devenit foarte populară în Anglia.
Prepararea ceaiului
– Opăriți ceainicul apoi puneți câte o linguriță de ceai pentru fiecare ceașcă, plus una pentru ceainic.
– Puneți apă caldă, nu clocotită, peste ceai, apoi lăsați-l trei-cinci minute (cinci-nouă minute pentru Oolong). Dacă veți aștepta mai mult, ceaiul va deveni amar sau acru.
– Scoateți frunzele înainte de a servi.
– Puneți pe masă un recipient cu apă caldă, în cazul în care băutura este prea tare pentru unul din invitați.
– Pe masă trebuie să existe și un bol cu lapte rece (laptele se toarnă în ceașcă înaintea ceaiului).
– Cea mai bună apă pentru prepararea ceaiului este cea minerală sau cea filtrată.
Infobox: Conservarea ceaiului
Ceaiul trebuie păstrat în recipiente ce se închid ermetic, pentru a evita pătrunderea aerului, a umidității și a căldurii. O cutie de metal cu capac este ideală, deoarece aceasta îl ține la adăpost și de lumină.
Infobox: Ceaiul cel mai scump
Cel mai scump ceai care a fost vândut în ultimii ani a fost Da Hong Pao, un Oolong chinezesc dintre cele mai faimoase, provenit din Montagne Wu Yi, despre care se credea că dispăruse. După ce au fost descoperite câteva plante sălbatice, în anul 1998 a fost relansată cultivarea, iar prima producție a fost vândută la licitație pentru o sumă de aproximativ un milion de dolari. (Click News)
