CEA MAI VECHE MESERIE

Zilele trecute, prostituata A.M.N. din Iași, în vîrstă de 23 de ani, a fost – în sfîrșit! – trimisă în judecată. Nu pentru practicarea „celei mai vechi meserii din lume”, ci pentru neplata sutei (!) de amenzi cu care au blagoslovit-o polițiștii ori de cîte ori au surprins-o „asupra faptului”. Ce poate însemna aplicarea a 100 de amenzi? Imposibil de crezut că A.M.N. a avut, între ianuarie 2004 și martie 2005, doar 100 de „clienți”; să zicem că ar fi fost surprinsă în exercițiul funcțiunii doar o dată la trei isprăvi (deși, evident, flagrantul, greu de surprins, presupune o rată a ratării de către „organe” mult mai substanțială). Și tot ar însemna că juna copilă si-a oferit contra-cost serviciile (diversificate) de cel puțin 300 de ori, adică, aproape în fiecare zi. Și de mai multe ori pe zi – după cum singură declară și polițiștii atestă. Cum se vede, clienți ar fi din belșug. Existînd astfel de cerere, prestațiile Anei și ale numeroaselor colege „din branșă” ar putea susține argumentul necesității obiective: prostituția oferă nației o supapă defulatoare, utilă, trebuincioasă, care se cuvine inclusă în oferta generală, în conformitate cu legile pieței. Că morala… că religia… că sănătatea publică… astea-s de ignorat, dacă se face raportare la o nevoie reală, capabilă să-și revendice legitim dreptul, oficial ori nu, la practicare și existență. Fiecare oraș își are zona lui gri, în care prostituția înflorește la lumina… nopții, maculînd chipul urbei. Și adoptăm în continuare, față de fenomen, politica struțului. Vocile unor deputați (inclusiv deputate!) au pledat timid (și fără ecou) în Parlament în favoarea legalizării prostituției, care, nu-i așa, a figurat ca meserie încă în Codul lui Justinian și-i legalizată într-o mulțime de țări cu nivel de civilizație evident mai ridicat decît România. (O ciudățenie: după ce, acum doi ani, a fost legalizată prostituția în Germania, s-a constatat că, în cazul refuzării unui client, practicanta ar urma să-și piardă dreptul la indemnizația de șomaj. Adicătelea, ar fi vorba de un refuz de muncă, așa că…) După ce a pierdut una dintre bătălii, aceea cu oficializarea homosexualității, Biserica rămîne de neclintit în cazul prostituției: este unul dintre cele 7 păcate capitale. Apostolul Pavel a clamat „fugiți de desfrînare!” și nu legalizarea, ci eradicarea flagelului (urmată de recuperarea celor căzuți în păcat) ar reprezenta calea firească de însănătoșire morală. Care ar fi, la noi, opinia generală? Cercetările serioase le numeri pe degete. În martie, Primăria Timișoarei a inițiat un amplu sondaj-anchetă la temă; respondenții s-au situat mai degrabă de partea legalizării, asociind prostituția cu… fumatul: chiar dacă dăunează, e dreptul meu, sînt liber în liberă țară (argument care, odată acceptat, ar funcționa și în privința… drogurilor!) Continuăm să discutăm și să acționăm după ureche, în vreme ce pe alte meridiane s-au întreprins și se întreprind studii temeinice, în lumina cărora prostituata apare ca victimă din toate punctele de vedere. Nici vorbă să fie o persoană „flămîndă de sex; adeseori, dimpotrivă. Alegerea „meseriei” ar fi efectul unei determinări psihosociale, asociată adeseori cu agresiuni sexuale la vîrste fragede. În exercițiul infamantei profesiuni, femeia va suferi continuu un șoc traumatizant, soldat cu efecte post-traumatice mai agresive decît cele decelate la veteranii întorși din Vietnam. Supravegherea medicală a bordelurilor oficializate este iluzorie, fiindcă procesul și perioadele de incubare scapă controlului periodic. 90% dintre prostituate declară că și-ar dori „altă meserie”, dar nu află întoarcere din calea pe care au apucat-o. Ele visează „o casă, ori alt loc sigur”, școlarizare într-o meserie onorabilă, o slujbă, tratamente pentru alcool și droguri, îngrijirea sănătății, asistență legală (?), protecție fizică împotriva „peștilor” – dar și (38% în Africa de Sud și 44% în USA) legalizarea prostituției. Este avut în vedere, nu fără temei, și refuzul societății de a le re-asimila. Cît despre caracterul degradant al profesiei, nu-i peste tot în lume aceeași percepție: ați văzut la TV, săptămîna trecută, prostituatele din Franța manifestînd vehement, în stradă, pentru „a li se respecta munca”! Întrebarea-întrebărilor rămîne bătrîna și verificata „ce-i de făcut?” I-o puteți pune și junei A.M.N., pe care o întîlniți în continuare, seară de seară, în preajma gării Iași. Mă tem, însă, că societatea noastră în ansamblu s-ar cuveni să reflecteze mai matur, să studieze amploarea în continuă creștere a fenomenului și să sugereze o anume rezolvare. Politica struțului nu folosește nimănui.