– Criminalul vinovat de moartea lui Liviu Mihalache, un sătean din comuna Vama, al cărui cadavru a fost găsit în septembrie 1992, pe marginea DN 17, pe raza localității, cu multiple semne de violență în zona feței și a capului, nu va mai putea fi pus sub acuzare peste două săptămâni
– Chiar dacă s-ar preda autorităților, criminalul va fi lăsat să plece, întrucât s-a împlinit termenul de prescriere a faptei pe care a comis-o
Cea mai veche crimă din șirul celor cinci rămase cu autori necunoscuți în evidențele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava se va prescrie în această lună. Autorul acestei terifiante fapte, neidentificat încă de polițiști, se va putea denunța liniștit după prescrierea crimei comise, fără a mai putea fi pus sub acuzare de oamenii legii. Deși de-a lungul anilor, anchetatorii au încercat să adune probe care să-i ducă pe urmele făptașului, numele acestuia a rămas un mister și în ziua de astăzi. Nimeni nu poate spune cine anume l-a omorât pe Liviu Mihalache, al cărui cadavru a fost găsit pe data de 23 septembrie 1992, pe raza localității Vama, pe partea dreaptă a DN 17. Corpul acestuia prezenta multiple semne de violență în zona feței și a capului. Anchetatorii cred că bărbatul a fost lovit cu un obiect contondent de un șofer care trecea prin zonă, dar cine anume era acel șofer și care a fost motivul încăierării dintre cei doi sunt întrebări al căror răspuns criminaliștii nu au reușit să-l afle. Cum peste câteva săptămâni se vor împlini 15 ani de atunci, crima de la Vama va fi prescrisă potrivit legii, iar dosarul va fi clasat.
– Alte șapte crime cu autori necunoscuți rămân în lucru
Alte șapte infracțiuni de omor cu autori necunoscuți rămân însă în lucru la nivelul Serviciului de Investigații Criminale.
Anul trecut, munca criminaliștilor Poliției și Parchetului s-a concentrat pe cazurile în care există un minim de probe care-i pot duce pe anchetatori pe urmele făptașilor. Este cazul violului urmat de moartea victimei de la Bilca (octombrie 2006) și dublul asasinat al celor doi bătrâni de la Milișăuți (mai 2005). În primul dintre cazuri, cel de la Bilca, o femeie în vârstă de 56 de ani (Maria Galan), mamă a șapte copii, a sfârșit tragic, fiind omorâtă cu bestialitate, după ce a fost bătută și violată. Cadavrul femeii a fost găsit aruncat într-un pârâu de pe raza localității, cu numeroase mușcături la nivelul feței și sânilor. Autorul oribilei crime se află în continuare în libertate, nefiind încă identificat de oamenii legii.
La fel se întâmplă și cu autorii terifiantului omor de la Milișăuți, atunci când, la 20 mai 2005, cadavrele lui Gheorghe și Elena Hreniuc (soț și soție), ambii în vârstă de 70 de ani, au fost găsite într-o baltă de sânge, în gospodăria lor. Bătrânii au fost măcelăriți cu zeci de lovituri de cuțit, bătuți cu picioarele de la un scaun și torturați, probabil pentru a le spune asasinilor unde-și țin ascunși banii sau bunurile de valoare.
Anchetatorii recunosc că, în câteva dintre aceste dosare, sunt șanse foarte mici ca autorii să mai fie prinși, posibilitățile de identificare fiind diminuate odată cu trecerea timpului. Totuși, oamenii legii nu au renunțat să mai facă cercetări în aceste cauze, sperând să-i prindă și să-i arunce în spatele gratiilor pe autori. Seria neagră a dosarelor de mare violență comise de indivizi rămași deocamdată necunoscuți este completată de o tentativă de omor, patru violuri urmate de moartea victimelor, două tâlhării cu același final dramatic și o pruncucidere.




