– Acest bărbat i-a spus „cu limbă de moarte” colegului de celulă, unui șcheian, unde se află comoara sa cu galbeni
– Eliberat din închisoare, Cojocaru – șcheianul, a descoperit comoara, și a devenit, în scurt timp, cel mai bogat om din comună
– De-a lungul timpului, locuința a fost folosită „pe post” de școală, popotă ofițerească, unitate militară
Casa lui Dumitru Păcuraru, zis „Bitu”, este cea mai veche din Șcheia, având aproape 200 de ani. Situată chiar în vatra satului, cu pereții albi, lunguiață de vreo 20 de metri, cu geamuri mici și zăvorâte de gratii, cu prispă din cele vechi de pe la 1800, casa este încă în bună stare, motiv pentru care este locuibilă. Pe vremuri, locuința, construită cu banii ascunși de un pușcăriaș, a fost popotă ofițerească, școală, „montă de oi”, depozit de armament, unitate militară, ca mai apoi să găzduiască nunți, botezuri, cumătrii. Silvia și Dumitru Păcuraru sunt actualii proprietari ai casei. Silvia își amintește cu drag că în această casă a făcut cele șapte clase primare, apoi și-a chemat petrecăreții la nunta sa cu Dumitru „a lui Bitu”, a organizat nunta unui fecior de-al ei, dar a dănțuit și la cumătria unui nepot. Cam toate între pereții acestei case, cum zice ea, „cu istorie”.
– Galbenii unui muribund din închisoare l-au făcut bogat pe Cojocaru
Anul în care a fost construită această locuință s-a pierdut în negura timpului, dar se presupune că ar fi fost ridicată pe la 1800, de către un bogătaș din Șcheia – Cojocaru. Ridicarea acestei case are o poveste impresionantă. Legenda care a circulat mulți ani pe buzele șcheienilor a fost că… unul de-a lui Cojocaru a fost la început sărac lipit pământului, de nu avea nici după ce să bea apă. Nu se știe din ce motiv, acest Cojocaru a fost „închis” pentru o nelegiuire, și a nimerit într-o celulă cu un om care i-a schimbat cursul vieții. Acest bărbat, înainte de a muri în închisoare, i-a spus lui Cojocaru că are ascunși foarte mulți galbeni într-o groapă, dincolo de granița care despărțea Imperiul austro-ungar de Regat. După ce a fost eliberat din închisoare, Cojocaru, pe motiv că merge după plante medicinale pentru soția care era foarte bolnavă, a găsit locul în care au fost îngropați galbenii, și a tot luat din ei, pe rând. Îi punea într-un coș, iar deasupra îi acoperea cu plante medicinale, pentru a nu atrage atenția grănicerilor. Legenda spune că la un moment dat i-a luat foc casa. Bărbatul a ieșit afară din casă cu copiii, și a stat liniștit în mijlocul curții, privind cum săraca agoniseală i se ducea pe apa sâmbetei. Vecinii, se spune, au sărit în ajutor, dar omul era ca stana de piatră, parcă nu-i păsa de nenorocire. Cu timpul, acesta a ridicat casa din temelie (casa actuală), și-a cumpărat pământ, câte un pic, ca să nu bată la ochi, până ce a devenit cel mai bogat om din Șcheia. Așa a ajuns Nicolae Cojocaru (fiu sau nepot al acelui Cojocaru – norocos) să aibă cea mai mare casă din Șcheia și vreo 25 de hectare de pământ.
– Casa lui „Bitu” – popotă ofițerească
După ce a murit Nicolae Cojocaru, soția acestuia a rămas văduvă cu două fete, și s-a recăsătorit, mai târziu, cu Dumitru Păcuraru, zis „Bitu”. Acesta a avut un fiu, Gheorghe Păcuraru, tatăl actualului proprietar al casei, Dumitru Păcuraru. Acesta din urmă își amintește că prin 1944, când el avea 11 ani, a fost evacuat din casă, împreună cu bunicul său, cu frații și părinții, și refugiați la Mitocul Dragomirnei. În acest timp, casa a ținut loc de popotă ofițerească – rusească. „Chiar dacă eram refugiați la Mitoc, noi fugeam măcar de două ori pe săptămână și vedeam casa părintească. Țin minte că în fața casei era un mălin, lângă care era un clopot mare cât o găleată care suna când trebuiau să vină ofițerii la masă. Bucătăreasa popotei, o femeie de pe la Cacica, ne dădea și nouă mereu de mâncare”, își amintește bărbatul. „Bitu” ne-a mai spus că a stat cu familia refugiat din luna mai și până în septembrie 1944, după care s-a reîntors în casa părintească.
– Șapte clase primare în „casa cea mare”
În perioada 1947 -1954, în „casa cea mare”, una dintre camerele casei care acum a fost transformată în dormitor, a funcționat școala din sat. Aici a urmat șapte clase primare și Silvia Păcuraru, soția lui Dumitru a lui „Bitu”, care acum a reamenajat acest spațiu în două dormitoare. În fosta sală de clasă „trag la odihnă” cei doi soți, după zilele istovitoare la truda câmpului. Femeia își amintește perfect de lampa cu gaz din clasă, obiect pe care l-a mai păstrat încă intact, de tabla de lemn, de băncile lungi în care stăteau cinci, șase copii, de ferestrele, zice ea, destul de luminoase. După ce s-a refăcut școala din sat, copiii au fost mutați din casa lui „Bitu”, numai că au mai urmat alte perioade în care familia nu a fost lăsată să trăiască liniștită. În anul 1956, familia Păcuraru a fost dată afară din casă de către comuniști, pe motiv că au mult pământ, și sunt chiaburi. Patru luni de zile acești oameni au stat prin vecini, iar în casa lor, „în bătaie de joc”, s-a făcut „montă de oi”. În acea perioadă casa a fost foarte distrusă pe interior. De-a lungul timpului, imobilul a mai fost folosit ca depozit de armament, unitate militară, unde au fost aduși mai mulți militari de la Botoșani pentru a pregăti ziua de 23 August, dar tot aici a avut loc nunta soților Păcuraru, a unuia dintre fiii lor, urmând, la rând, cumătria nepoților. Silvia și Dumitru a lui „Bitu” au de povestit nu numai de casa lor veche, dar și de drumurile „cu peripeții” către Canada și America, unde li s-au stabilit doi dintre fii. Ceilalți doi copii, o fată și un băiat, au rămas în țară, și le sunt sprijin la bătrânețe. Dorința celor doi soți este ca această casă, așa plină de poveste cum a fost, să fie demolată, și ridicată o alta, care să ajungă mai vestită decât cea care a fost.
