Primul fragment din cea mai veche biblie cunoscută în lume, „Codex Sinaiticus”, adusă din Egipt de un savant german în secolul al 19-lea și apoi dispersată în patru țări, va putea fi consultat, începând de joi, pe internet, a indicat directorul Bibliotecii universitare din Leipzig, transmite AFP.
Este vorba despre „un prim pas decisiv” în proiectul inițiat de British Library de convertire în format digital și prezentare pe internet a aproximativ 400 de pagini ale celei mai vechi biblii din lume. Biblia este dispersată în prezent la Leipzig, Londra, Sankt Petersburg și mănăstirea Sfânta Ecaterina din Egipt.
„Codex Sinaiticus”, ce conține versiunea completă a Noului Testament, a fost scris în limba greacă, între anii 330 și 350 d.c., pe piele de vacă, de către călugării mănăstirii Sfânta Ecaterina, situată pe muntele Sinai, în Egipt, și apoi abandonat.
Nu se cunosc motivele pentru care acest manuscris a fost împărțit în mai multe locuri și nici momentul în care s-a întâmplat acest lucru.
Cele 400 de pagini conservate astăzi au fost aduse în Europa, în secolul al 19-lea, de savantul german Konstantin von Tischendorf, originar din Leipzig, în timpul a trei călătorii succesive.
Din cele 400 de pagini, 43 sunt depozitate din 1844 la Biblioteca universitară din Leipzig, a explicat Ulrich Schneider, directorul instituției. Orașul Sankt Petersburg nu mai deține decât cinci pagini din cele 347 pe care le-a obținut în secolul al 19-lea datorită lui Tischendorf și a unui cercetător rus concurent: celelalte 342 au fost vândute de Stalin orașului Londra în cursul secolului al 20-lea. 20 de pagini se află încă la mănăstirea Sfânta Ecaterina, care reclamă de multă vreme restituirea celorlalte pagini ale Codexului. Călugării mănăstirii au fost însă de acord să colaboreze la realizarea proiectului digital susținut de numeroase fundații private.
Paginile originale ale Codexului sunt imposibil de transportat în prezent.
Începând de joi, „peste 1.000 de pagini, printre care cele de la Leipzig și cele de la British Library, vor putea fi consultate pe site-ul www.codex-sinaiticus.net.”, a declarat directorul bibliotecii germane, Ulrich Johannes Schneider.
Următorul fragment din ediția virtuală a Bibliei va fi accesibil pe internet din noiembrie, potrivit lui Schneider.