Cea mai scăzută temperatură din acest sezon, minus zece grade Celsius, la Miercurea Ciuc



Cea mai scăzută temperatură din acest sezon s-a înregistrat vineri dimineață, la Miercurea Ciuc, unde mercurul din termometre a coborât până la minus 10 grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Temperatura de minus zece grade Celsius a fost înregistrată la ora 8.30 la stația meteo din Miercurea Ciuc, fiind cea mai scăzută temperatură din această toamnă, a declarat corespondentului MEDIAFAX meteorologul Tanko Karoly.
Potrivit sursei citate, de o dimineață geroasă au avut parte și locuitorii din Joseni, unde au fost minus 9 grade Celsius, în timp ce la Toplița s-au înregistrat minus 8,2 grade Celsius.
Tanko Karoly a mai spus că începând de sâmbătă vremea se va încălzi ușor, în zona depresionară fiind prognozate minime de minus 6 grade Celsius și maxime cuprinse între 8 și 14 grade Celsius.
Minima absolută a lunii octombrie în județul Harghita, de minus 13,5 grade Celsius, a fost consemnată la Miercurea Ciuc în anul 1988, în vreme ce maxima absolută înregistrată în octombrie a fost de 30,6 grade, în 1952.