În maxim doi ani de zile, copiii care învață la Școala Generală nr. 11 “Miron Costin”, cea mai mare școală din județ, vor avea posibilitatea de a face orele de sport într-o sală spațioasă și modernă, care va fi construită de către Compania Națională de Investiții.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că în urma solicitărilor municipalității, Compania Națională de Investiții a trimis deja proiectul pilot după care va fi realizată sala de sport, care va avea o suprafață totală de 1667 metri pătrați, cu tot cu anexe.
“Sala este făcută după un prototip nou, are dimensiuni de 27×48 de metri pătrați și înălțimea de 7 metri, iar licitația pentru realizarea acesteia va avea loc pe data de 15 noiembrie”, a declarat Ion Lungu.
În tribunele sălii de sport vor avea loc aproximativ 150 de spectatori, iar sala va dispune de vestiare, un cabinet medical și de propria centrală termică.