– Firmele austriece Egger și Holzindustrie Schweighofer au anunțat că intenționează să construiască în județul Suceava mai multe fabrici de prelucrare a lemnului, valoarea finală a investiției putând depăși suma de 500 de milioane de euro
– Conducerile celor două companii din Austria s-au aflat ieri în județul Suceava pentru a da asigurări că investiția va fi realizată, ea urmând a fi începută cel mai probabil la mijlocul acestui an
– Fabricile de lemn austriece vor fi construite în zona municipiului Rădăuți și a comunelor Dornești și Satu Mare
Cea mai mare investiție directă realizată în România în ultimii 15 ani, preconizată a se concretiza în județul Suceava, ar putea demara la mijlocul acestui an. Este vorba aici despre o investiție de peste 500 milioane de euro ce va fi realizată de două firme din Austria, Egger și Holzindustrie Schweighofer, care au anunțat că intenționează să construiască în zona municipiului Rădăuți și a comunelor Dornești și Satu Mare mai multe fabrici de prelucrare a lemnului. Și pentru a demonstra că proiectul va fi pus și în practică, în cursul zilei de ieri, la Rădăuți s-au aflat atât directorul firmei Egger, Kurt Binder, cât și proprietarul Holzindustrie Schweighofer, Gerald Schweighofer, ambii dând asigurări că investiția anunțată va fi demarată cât mai curând. În ceea ce-l privește pe Gerald Schweighofer, acesta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la Rădăuți va fi construită cea de-a două fabrică a acestei companii din România, după cea din Sebeș. Schweighofer a subliniat faptul că până la sfârșitul anului 2007 compania pe care o conduce va investi circa 80 milioane de euro și va angaja peste 500 de persoane. „Schweighofer intenționează să construiască o nouă fabrică de cherestea în județul Suceava. Motivele principale pentru alegerea acestei locații sunt infrastructura existentă în mare parte, și mă refer aici la linia ferată și drumurile auto, dar și localizarea eficientă pentru aprovizionarea cu materie primă, precum și prezența firmei Egger care va prelua produsele secundare și deșeurile de material lemnos. De asemenea, vreau să spun că unul din motivele care au dus la prezența noastră aici este și faptul că vom putea folosi rețeaua logistică existentă pentru importul de materie primă și exportul de cherestea”, a spus proprietarul companiei Schweighofer. El a mai adăugat că noua fabrică va avea o capacitate de tăiere proiectată la aproximativ un milion de metri cubi de lemn rotund, subliniind faptul că 50% din materia primă va fi importată. „Datorită calității deosebite a lemnului rotund și a celor mai moderne mașini de prelucrare, Schweighofer produce aproape în întregime produse de cherestea de valoare ridicată pentru industria de construcție a caselor din Japonia, SUA și Europa, având în vedere că exporturile noastre vor ajunge la circa 95% din producție”, a mai spus Gerald Schweighofer. În ceea ce privește firma EGGER, directorul acesteia, Kurt Binder, a declarat că pentru început investiția din zona municipiului Rădăuți se va ridica la suma de 200 milioane de euro, cel mai probabil ea urmând a fi începută la mijlocul acestui an, după obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare necesare. El a precizat că prin deschiderea unității Egger va fi rezolvată și una dintre probleme de mediu cu care se confruntă municipiul Suceava, și anume deșeurile de material lemnos, acestea reprezentând materia primă de bază a fabricii. Kurt Binder a explicat că într-o primă fază în noua fabrică vor fi realizate produse PAL și Pal melaminat, urmând ca într-o fază următoare să înceapă producția de plăci de fibră sub forma de parchet laminat, dar și producția de clei, rășinoase de impregnare și OSB. Ca și în cazul partenerilor de la Holzindustrie Schweighofer, Kurt Binder a explicat că alegerea județului Suceava pentru realizarea acestei investiții s-a făcut din mai multe motive, printre care existența surselor de materie primă, care este garantată pentru termen lung, infrastructura existentă, dar și apropierea geografică de piețele din Polonia, Ucraina și Belarusia. „Prin deschiderea noii fabrici piața muncii din regiune va avea de profitat. Pe lângă aceasta vor avea de profitat, indirect, și companiile locale forestiere sau de transport. Și vreau să mai spun că după finalizarea ultimei faze de construcție vor fi create până la 700 de locuri de muncă sigure și pe termen lung. Sperăm să finalizăm construcția fabricii la sfârșitul anului 2007, astfel încât imediat să putem începe producția”, a spus directorul companiei EGGER. Nu în ultimul rând, trebuie spus că în realizarea investiției, cele două firme din Austria vor beneficia și de importante facilități oferite de autoritățile centrale și locale „Am discutat despre facilitățile generale care se dau investitorilor străini din România și momentan așteptăm să vedem care vor fi acestea”, a ținut să precizeze Kurt Binder. Prezent la conferința de presă susținută de reprezentanții celor două firme austriece, prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a ținut să precizeze că „atât Guvernul, cât și autoritățile locale vor sprijini acest proiect, mai ales că dacă el va fi pus în practică județul Suceava va beneficia de o investiție de peste 500 milioane de euro.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că firma Holzindustrie Schweighofer intenționează să investească în județ 270 de milioane de euro într-o fabrică de prelucrare a buștenilor, în timp ce Egger va aloca 300 de milioane de euro pentru a construi o unitate de producție de parchet stratificat și
PAL melaminat.
Au donat 15.000 de euro autorităților locale din Rădăuți și Satu Mare
Cei doi reprezentanți ai companiilor austriece au anunțat în cursul zilei de ieri că firmele pe care le conduc au donat aproape 15.000 de euro pentru autoritățile locale din municipiul Rădăuți și din comuna Satu Mare. Astfel, fiecare dintre cele două firme au donat câte 5.000 de euro pentru modernizarea sistemului de încălzire a Căminului de persoane vârstnice din municipiul Rădăuți, în timp ce comuna Satu Mare a primit în total 3000 de euro pentru reabilitarea sistemului de iluminat.






