Criza din învățământ care a lăsat goale, ieri, sălile de clasă și amfiteatrele universităților a fost declanșată în urmă cu aproape o lună de însuși ministrul Educației, Mircea Miclea, care a preferat să renunțe la fotoliul ministerial decât să accepte încă un an de sărăcie și lipsuri în învățământ.
Educația trebuie să obțină minimum cinci la sută din PIB, în condițiile în care media europeană este de 5,22 la sută, iar a țărilor care au intrat de curând în Uniunea Europeană este de 5,31 la sută. Deși, pentru 2006, s-a obținut o creștere substanțială pentru cercetare, bugetul pentru învățământ nu a depășit nivelul anului anterior, fiind chiar mai redus.
„Întrucât bugetul obținut pentru 2006 nu concordă cu declarațiile mele anterioare, perpetuează subfinanțarea cronică și împiedică derularea proiectelor de anvergură pe care le-am lansat, socotesc că este de datoria mea să-mi depun demisia”, declara Miclea, în ziua în care a anunțat că renunță la funcția de ministru.
În România, se înregistrează nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB, comparativ cu țările membre ale Uniunii Europene sau în curs de aderare, preciza ministrul demisionar, într-un raport privind starea sistemului național de învățământ, înaintat Parlamentului. Potrivit raportului, media cheltuielilor în noile state admise în UE este de 5,31 la sută.
În România, alocația este între trei și patru la sută din PIB, în funcție de includerea sau neincluderea în buget a fondurilor de garantare pentru împrumuturile externe care, de fapt, sunt bani în contul Ministerului Finanțelor Publice și nu sunt în mod efectiv folosiți pentru educație, potrivit aceluiași document.
De la infrastructură și dotări materiale și până la motivarea financiară și formarea personalului din sistem, numeroase probleme sunt rezolvate parțial sau amânate pentru următorul an bugetar. Pornind de la această stare de fapt, atât specialiștii, cât și opinia publică reclamă subfinanțarea sistemului de educație, solicitând creșterea nivelului resurselor financiare alocate de la bugetul de stat.
„Dincolo de retorica politicianistă, această situație probează faptul că, pentru guvernele anterioare, educația nu a constituit o prioritate”, spunea ministrul Miclea în raportul privind starea învățământului.
Miclea consideră că asigurarea unei finanțări pentru educație de minimum cinci la sută din PIB este o cerință esențială pentru următorul an bugetar.
Cheltuielile publice pentru educație în perioada 2000-2003 – ultima dată pentru care există informații definitive ca procent din totalul cheltuielilor publice – nu au prezentat modificări semnificative, situându-se la un nivel inferior celor din majoritatea țărilor europene. România este printre puținele țări europene (alături de Cehia, Grecia și Slovacia) care orientează mai puțin de zece la sută din totalul cheltuielilor publice către educație.
În 2005, bugetul alocat cercetării a fost de 542 de milioane de lei (5.420 de miliarde de lei vechi), iar în 2006 ar urma să fie alocate 990 de milioane de lei (9.900 de miliarde de lei vechi). La învățământ, în 2005, au fost alocați peste 2.055 milioane lei (20.550 de miliarde de lei vechi), iar pentru anul următor a fost propusă alocarea a numai 2.031 milioane de lei (20.310 miliarde de lei vechi).
Ministrul Educației a sperat ca, prin demisia lui, învățământul să primească mai mulți bani. „Prețul” demisiei a însemnat un plus de numai 180 de milioane de lei (1.800 de miliarde de lei vechi) la bugetul educației, dar nici cu această suplimentare de fonduri bugetul educației nu a reușit să ajungă la șase la sută din PIB, în 2006, așa cum prevede Legea învățământului.
La puțin timp după demisia lui Miclea au început protestele sindicale. Grevă de avertisment, marș, miting și, de luni, grevă generală pe termen nelimitat. Este, de fapt, cea mai mare și cea mai solidară grevă din educație. Încă de la primele anunțuri privind iminența unei greve în învățământul preuniversitar, cadrele didactice universitare li s-au alăturat, iar studenții le-au urmat exemplul.
Pentru că, în fond, lipsa banilor pentru educație se reflectă nu numai în salariile mici ale cadrelor didactice, personalului tehnic sau administrativ. Sărăcia face ca în multe școli să nu fie căldură sau apă curentă. Laboratoarele sunt lipsite de cele mai simple echipamente, iar bibliotecile au devenit mai mult loc de recreere decât de studiu, întrucât cele câteva cărți rupte rămase pe rafturi nu mai interesează pe nimeni.
Profesorii cer, în primul rând, alocarea a șase la sută din PIB pentru învățământ, în 2006, (conform standardelor din Uniunea Europeană și promisiunilor electorale). Ei consideră că bugetul va fi în continuare prea mic, sub patru la sută din PIB, chiar dacă s-a decis că acesta va fi suplimentat cu 1.800 de miliarde de lei. Sindicaliștii cer și o rectificare de 850 de miliarde de lei vechi, necesare acoperirii cheltuielilor salariale pe trimestrul al IV-lea din acest an.
Cadrele didactice mai vor salarii duble de la 1 ianuarie 2007, prin elaborarea, discutarea și promulgarea Legii salarizării din Învățământ. Sindicaliștii cer și anularea OU 63/2005 și acordarea premiului lunar de doi la sută, precum și a altor premii cuvenite conform legii și contractelor colective de muncă. Menținerea titularizării în învățământ, acordarea de tichete de masă și a unui fond pentru carte de specialitate și acces la internet sunt alte cereri ale cadrelor didactice.
La rândul lor, membrii organizațiilor studențești naționale susțin întrutotul cerințele profesorilor și militează pentru mai multe locuri de cazare și condiții mai bune în cămine, micșorarea taxelor de regie, echipamente moderne pentru sălile de curs și laboratoare și mai multe cărți în bibliotecile universitare.
Cadrele didactice și studenții au recurs la această formă extremă de protest după ce discuțiile purtate, sâmbătă, cu reprezentanții Guvernului, nu au adus nici un rezultat concret legat de bugetul pentru educație. „A fost o întâlnire informală, în care primul-ministru a vrut să afle direct de la noi cum stau lucrurile și a încercat, ce-i drept, să ne convingă să renunțăm la greva generală. Nu s-a avansat nici o cifră, dar premierul a recunoscut că nu se poate ca salariile din învățământ să fie înghețate, în 2006”, declara, după întâlnire, liderul sindicatelor universitare, Răzvan Bobulescu..
Ca urmare, de luni dimineață, cadrele didactice și studenții au intrat în grevă generală, iar marți – când ar urma să înceapă discuțiile în plenul Parlamentului pe tema bugetului pe 2006 – vor organiza un pichet, la Palatul Parlamentului.
După prima zi de grevă generală, protestatarii reclamă lipsa unei reacții prompte a Executivului. Pasivitatea guvernanților dovedește că „invitația trimisă de la cabinetului primului-ministru este un fel de bătaie de joc. Spun că ne cheamă la negocieri miercuri, fără a indica însă o oră sau o locație. S-ar părea că au mandatat o echipă care să poarte negocieri cu noi. Sperăm că aceștia nu urmăresc doar obstrucționarea grevei, ci vor căuta soluții pentru a rezolva problema de fond, care este subfinanțarea învățămîntului. Precizăm de la bun început că nu se pune problema să suspendăm greva pe parcursul negocierilor”, susține Gheorghe Isvoranu, președintele Federației Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret”.
Este vorba de peste 300.000 de oameni reprezentând cea mai mare pondere în sectorul buget sau, luând în calcul și cei șapte milioane de elevi și 60.000 de studenți, aproximativ o treime din populația României este afectată de protest. Acești oameni și-au asumat declanșarea grevei și consecințele ei pentru că nu mai vor să accepte subfinanțarea învățământului și încălcarea legii prin acordarea unui procent mai mic decât cel prevăzut de lege, susține Cătălin Croitoru, președintele Federației Educației Naționale (FEN), care apreciază că pasivitatea executivului frizează iresponsabilitatea.
Conflictul dintre cadre didactice, studenții și autorități s-ar putea finaliza prin semnarea unui protocol care, măcar pentru moment, să aducă pacea în sistem. Căci fără o reformă și o finanțare reală în educație este greu de sperat într-o pace pe termen nelimitat.
(Material realizat de Elvira Gheorghiță.)
Cea mai mare grevă din educație, declanșată de însuși ministrul prin demisie
