La Muzeul de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava s-a deschis ieri cea mai mare expoziție de reptile vii din România.
Peste 70 de specii de reptile vii
Cele peste 70 de specii de reptile vii (o mare varietate de șerpi, varani, caimani, crocodili), cărora li se adaugă câteva tarantule și scorpioni, aparțin crescătorului arădean Florin Sîrb.
Firma „Exotic Land”, pe care a înființat-o arădeanul (care și-a transformat astfel pasiunea de crescător de reptile într-un job căruia i s-a dedicat integral), itinerează prin țară cea mai mare expoziție de reptile vii din România.
Se ocupă de creșterea reptilelor de mai bine de 12 ani
Florin Sîrb, care este de profesie electromecanic, se ocupă de creșterea reptilelor de mai bine de 12 ani.
Sursele prin care își mărește și își împrospătează mereu colecția sunt târgurile internaționale specializate care se organizează în Germania și schimburile cu alți crescători.
Expoziția, care este găzduită aproape jumătate de an la Muzeul „Grigore Antipa” din capitală, este, în cealaltă jumătate a anului, itinerată prin țară (circa trei luni, în sezonul estival, este prezentată pe litoral, iar alte trei luni în diferite localități din România).
Pentru hrana reptilelor, crește rozătoare sau le procură congelate
Florin Sîrb își confecționează singur terrariile în care viețuiesc reptilele (realizând habitatul interior din crengi, rădăcini, pietre…), se ocupă de asigurarea temperaturii și umidității optime, de asigurarea hranei (crescând rozătoare sau procurându-le congelate de la magazinele specializate din Germania și Ungaria) și tot el se îngrijește de sănătatea reptilelor (tratându-le cu medicamente de uz veterinar sau uman) și de igiena lor.
Unele exemplare sunt foarte scumpe (pentru un piton i s-a oferit suma de 2500 euro, dar n-a vrut să se despartă de el), altele au prețuri mai accesibile.
De la boa constrictor, la veninosul taipan
Întrucât nu crește perechi, crescătorul nu are ca preocupare și reproducerea unor specii. Cu câțiva ani în urmă a avut însă câțiva pui de la o viperă africană.
În terrariile închise cu sticlă (în care temperatura este controlată pentru a se menține între 22-27 grade Celsius) pot fi văzute mai multe cobre (coralie namibiană, neagră, scuipătoare de Argentina, egipteană), vipere (de bambus, pufăitoare, palestiniană), pitoni (regal, tigrat), boa constrictor, dar și specii cu venin foarte puternic ca mamba verde, taipanul sau șarpele cu clopoței.
Vizitatorii sunt așteptați zilnic între orele 9:00-18:00, taxa de intrare fiind de 5 lei.