Cea mai mare belea a Sucevei – localul din Casa de Cultură

Timp de mai bine de 23 de ani nu a interesat pe nimeni soarta Casei de Cultură. Oamenii politici s-au preocupat de acest edificiu doar atunci când au avut loc adunări de partid. În rest, nimic. Nu am văzut, vreme de mai bine de 23 de ani, vreun arhitect care să trimită scrisori de protest și reclamații peste tot pe unde se poate față de unele activități din Casa de Cultură. Nu am văzut vreun oficial care să pară, cel puțin, preocupat de cum își duce traiul această instituție. Cum se finanțează, cum poate fi renovată, cum poate fi transferată la administrația locală… Nimeni. Nimic.
Însă, de prin luna octombrie a anului trecut, am constatat că impunătoarea clădire din centrul Sucevei a devenit, brusc, cea mai mare problemă a municipiului. Câțiva arhitecți au făcut demersuri pentru trecerea de urgență a obiectivului pe lista monumentelor istorice de arhitectură. Deci nu orișicum, ci de urgență. În alte împrejurări poate aș fi aplaudat acest demers. Dar aici este vorba cel puțin de o ipocrizie fără margini. Toată agitația din jurul Casei de Cultură a început după ce au demarat lucrările de amenajare a unui local, în foaierul mare. Localul, „Padrino Lounge” este, în opinia mea, unul extrem de elegant, care face uitat acel hol rece și total neprimitor. Mai mult, este un pas spre civilizație, toate marile edificii culturale din lume având în incinte astfel de localuri, unde poți servi o cafea, un suc, un pahar de vin chiar, înainte sau după spectacol. Și atunci, care este problema? Asta mă întreb și eu.
Patronii localului au obținut, înainte de demararea lucrărilor, inclusiv aprobare de la Ordinul Arhitecților din Suceava. Au obținut și autorizație de construcție, deși, după lege, nu aveau nevoie de așa ceva, pentru că nu au modificat nimic din structură. Totul a fost în regulă, până s-au demarat lucrările. Atunci au început, primii, vreo doi arhitecți, membri ai Ordinului Arhitecților din Suceava. Brusc, vor ca obiectivul să fie trecut pe lista monumentelor istorice. Timp de mai bine de 23 de ani au tăcut mâlc. Au funcționat discoteci în acea zonă, au fost scandaluri, a fost și un incendiu, pornit de la o discotecă. Atunci a fost în regulă. Casa de Cultură putea rămâne așa. Nici un protestatar. Un cititor de-al nostru scria, pe pagina electronică: „și când se vindeau chiloți și adidași și alte chinezării în foaierul mare al Casei de Cultură, unde era ordinul arhitecților?” Chiar așa, unde?
Casa de Cultură din Suceava a fost proiectată de Nicolae Porumbescu. În 1997 am făcut un material cu Maestrul și, apoi, am rămas apropiați. Când i-am vizitat locuința, mi-au trebuit câteva minute să mă dezmeticesc. Apartamentul cu patru camere, situat într-un bloc din cartierul George Enescu, îl transformase într-un adevărat muzeu. A desființat toți pereții, păstrând doar câțiva stâlpi de susținere. Și asta, pentru că, după cum îmi povestea: „Mi-e groază de închidere. Nu accept închiderea”. Mi-a spus, însă, ce probleme a avut până să ajungă cu apartamentul în acel stadiu. După ce a primit locuința și a stabilit cum să o transforme, s-a apucat de măsurători și calcule, pentru a vedea dacă nu era afectată rezistența blocului (pentru cine nu știe, Nicolae Porumbescu era o somitate în arhitectură, valoarea sa fiind recunoscută și extrem de apreciată și pe plan internațional). Nu crea nici o problemă structurii de rezistență, așa că a mers cu toate calculele la autorități, pentru a obține autorizație de construcție. A fost refuzat la început, pe motiv că blocul va avea de suferit. De abia după lungi discuții cu arhitectul care își punea parafa pe autorizație s-a aprobat modificarea apartamentului. „Și a fost studentul meu”, îmi spunea, cu mâhnire, Maestrul, despre arhitectul care încerca să-l convingă că se va prăbuși blocul dacă dărâmă pereții.
Întâmplător, unul dintre arhitecții care trimite scrisori peste tot se laudă că a fost studentul Maestrului. O fi același cu cel din povestioară? Nici nu mai are importanță… Important este de lămurit de ce s-au trezit toți acum.