Cea mai ieftină mașină va avea și motor diesel



Cea mai ieftină mașină din lume, Nano, fabricată de grupul indian Tata Motors, va fi echipată și cu un motor diesel de 800 de centimetri cubi, dezvoltat de producătorul german de trenuri de rulare FEV, potrivit ediției online a publicației India Times.
Potrivit unor surse din industrie, motorul diesel va avea sisteme de injecție Bosch, iar restul propulsorului va fi dezvoltat de Tata Motors și de FEV.
FEV, cu sediul central în Aachen, Germania, este o companie independentă care cercetează și dezvoltă trenuri de rulare pentru industria auto. Colaborarea FEV cu producătorii auto indieni este mai veche, Mahindra beneficiind de tehnologiile FEV pentru automobilul hibrid Scorpio.
Inițial, Tata Motors a anunțat că Nano va avea un motor pe benzină de 623 centimetri cubi, cuplat la o cutie de viteze cu patru trepte. Ulterior, oficialii Tata au lăsat să se înțeleagă că Nano va fi echipat și cu un motor diesel, precum și cu un sistem de propulsie hibrid.
Tata Motors a prezentat modelul Nano în luna ianuarie a acestui an, iar comercializarea în India va începe în ultimul trimestru al acestui an. Mașina va costa 2.500 de dolari.