Săptămâna trecută, în doar câteva zile de concurs, s-au disputat deja 41 de meciuri în Cupa Monitorul. În jocul inaugural s-au aflat de-o parte și de cealaltă a fileului frații Sorin și Dorin Croitor.
Cei 249 de participanți care se află pe tabloul competiției se vor întrece la cele treisprezece secțiuni distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Super Elită, Elită minus 40 de ani, Elită 40-50 de ani, Elită plus 50 de ani, Veterani plus 60-65 de ani, Veterani 65-70 de ani și Veterani plus 70 de ani, la care se adaugă întrecerea feminină.
În prima fază a întrecerii, care se va încheia pe 1 august, competitorii sunt împărțiți în grupe și vor juca fiecare cu fiecare. În faza a doua a competiției, ce se va desfășura în sistem eliminatoriu, vor promova toți participanții, împerecherea pe tablou urmând a se face în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele se vor disputa ca și până acum, pe zgură, în locațiile tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora-Ana”, de pe Serpentine, Oscar Tenis Club, din Burdujeni, și Baza Sfântu Ilie. Competiția din acest an se va derula, ca de obicei, pe toată durata sezonului cald.
