Dezvăluiri

Ce vorbeau prin telefon asasinii afaceristului Cristian Căjvănean, înaintea jafului



Platoc, zis Cașuba, cel cu șapcă
Platoc, zis Cașuba, cel cu șapcă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au finalizat cercetările în dosarul privind jaful de peste 400.000 de lei, comis la 20 iulie a.c., asupra lui Cristian Cajvănean (37 de ani), faptă urmată de decesul victimei, după 17 zile de agonie în „Reanimarea” Spitalului Județean Suceava.
Cinci dintre cei șase indivizi arestați preventiv în această cauză (Daniel Florin Platoc -32 de ani, zis „Cașuba”, Constantin Lungu -29 de ani, ambii din municipiul Suceava, Ion Vasile Crasi -26 de ani, zis „Lică”, din comuna Ipotești, și Viorel Gheorghe Anton -22 de ani și Iulian Spatariu -27 de ani, alias „Spionu”, ultimii doi din Adâncata) au fost dați, ieri, pe mâna judecătorilor pentru tâlhărie urmată de moartea victimei și constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni pentru care riscă să-și petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.
Față de al șaselea suspect, urmăritul general Alin Novac -23 de ani, din comuna Dumbrăveni, individ pe numele căruia există un mandat de arestare în lipsă, procurorii au decis disjungerea cercetărilor.
Plănuiseră un jaf de 300.000 de euro
În dosarul înaintat, ieri, magistraților Tribunalului Suceava se află și transcrierile mai multor convorbiri telefonice interceptate, purtate între inculpați, chiar cu câteva ore înaintea comiterii jafului.
Jaful comis asupra lui Cristian Cajvănean a fost plănuit cu câteva săptămâni înainte, omul de afaceri fiind urmărit zi de zi de tâlharii care i-au învățat traseele zilnice, orele la care pleca și venea acasă.
Potrivit mărturisirilor făcute ulterior de Gheorghe Anton, fost luptător în Legiunea Franceză, tâlharii știau că Cristian Cajvănean, proprietar al unei case de schimb valutar din centrul Sucevei, ar rula în permanență suma de aproximativ 300.000 de euro.
Înainte de ziua comiterii jafului, 20 iulie a.c., au mai fost și alte tentative de a-l ataca pe Cajvănean, însă, de fiecare dată, tâlharii au fost nevoiți să renunțe la planul lor, fie din cauză că victima se mișca mai repede decât s-ar fi așteptat ei, fie pentru că erau prea mulți martori în zonă ori din cauza desincronizărilor dintre ei.
Anchetatorii au găsit, ulterior comiterii jafului, o bâtă și o rangă ascunse în gardul viu de pe aleea pe care a fost atacat omul de afaceri.
Gheorghe Anton, singurul dintre inculpați care a recunoscut totul, a mărturisit că bâta și ranga fuseseră ascunse dinainte în acel loc și urmau să fie folosite într-una din încercările de a-l jefui pe Cajvănean, însă atacatorii nu au reușit să mai găsească locul ascunzătorii.
La pândă. Ținta: Cristian Cajvănean
În dimineața zilei de 20 iulie a.c., tâlharii și-au propus să-l atace pe Cajvănean în momentul în care acesta ieșea din blocul în care locuia, din zona „6 Noiembrie”.
S-au plasat în zone strategice, la distanță unul de celălalt, în așa fel încât să aibă vizibilitate asupra scării de bloc și asupra traseelor pe care obișnuia să meargă spre mașină victima. Totodată, urmăreau să fie și cât mai discreți, să nu atragă atenția nimănui, să nu existe martori.
Erau atât de hotărâți să-și ducă planul la bun sfârșit, încât plănuiseră să-i dea în cap și soției afaceristului, în cazul în care cei doi ieșeau împreună.
Ora 7:57. Crasi îl sună pe Anton.
Anton: Auzi, tu ai vizibilitate bună?
Crasi: Da.
A: Îmi zici când iese, înțelegi?
C: Aha
A: Dacă nevasta vezi că începe să strige tare, îi dai o japcă.
(…)
C: Da trece pe aici lume la greu, să-mi bag p…a
A: Da ăi, trec la greu oameni, să-mi bag p…a. Niște martalogi toți.
C: Stă baba la geam, băga-mi-aș p…. Parcă i-am furat puii din coteț. Eu amu stau cu șuște, o tras baba veranda aceea, știi?
(…)
În discuțiile telefonice pe care le aveau între ei, membrii grupării încercau să vorbească cât mai codificat, evitând în principal să folosească numele reale.
„Mergem la ștrand?”, de exemplu, era expresia folosită pentru a întreba dacă comit tâlhăria. Când vorbeau de victimă, de Cristian Cajvănean, îi spuneau „Mariana”, „pomana”, „bulangiu”, „fraieru”, „Mihai” etc.
„Martalogii” erau bătrânii din blocurile din zonă, vecini cu victima.
Anton: Auzi, da MARIANA aceasta nu te vede pe tine dacă se uită pe geam?
Crasi: Mă vede, normal că mă vede.
A: Apă… nu-i bun.
C: – Hî?
A: Nu-i bine, zic, dacă te vede.
C: Na, da ce vrei să fac? Unde să plec în altă parte, să văd bine?
Minutele treceau, iar victima lor nu mai ieșea din bloc. Tâlharii deveneau tot mai nervoși, mai ales că tot mai mulți vecini începeau să iasă la ferestre, iar aleile din zonă erau tot mai circulate de oameni.
Crasi: Nu mai iese bulangiul ăsta afară, băga-i-aș p…a
Anton: Băi, câți oameni trece, să-mi bag p….a în mă-sa. Pentru mine tot seara zic eu că e mai bun. Seara e cel mai bun, frate.
(…)
Crasi: Nu au somn dracii de moșnegi.
(…)
Crasi: Nu știu cum stau aici, să nu se vadă pe la geam, să mă vadă dincoace. Acolo nu pot să stau că sunt și martalogii la geam. Băga-mi-aș p…a în morții lor de martalogi.
Cristian Căjvăneanu a ieșit în cele din urmă din bloc, însă urmăritorii său au scăpat momentul, iar când l-au văzut era deja prea târziu.
Din nefericire, agresorii nu au renunțat la planul lor diabolic și au revenit în zonă câteva ore mai târziu.
În timpul anchetei, ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au reușit să găsească nu mai puțin de 11 martori care i-au văzut și recunoscut, ulterior, după planșele fotografice prezentate de polițiști pe tâlhari.
Cu câteva minute înaintea atacului
Ora 19:12.
Anton și Spatariu își așteptau victima în apropierea aleii care ducea chiar la blocul său. Ei urmau să fie executanții jafului, cei care aveau să-l atace pe Cajvănean.
Ceilalți membri ai grupării urmăreau victima, fiind poziționați pe traseul acesteia, în diferite zone.
Ora 19:12.
Crasi îi sună pe Platoc, apoi (19:13) pe Anton, și le comunică că victima s-a pornit. A plecat înspre casă.
(…)
Crasi: O băgat mașina fraierul acolo înăuntru, știi?
Anton: Ăi omule, vine o grămadă de lume, de pe deal, de pe… în p…a mă-sii (neinteligibil)
C: Acuma o închis mașina, stai așa.
A: Acuma unde-i? Ce face, nu-l vezi?
C: Stai că nu-l văd… acuma ia.
A: Zi omule că ăsta mă vede, dacă vine de aicea și…
C: Nu-l văd, să-mi bag p…a în mă-sa. Vine pe doi (n.r.-traseul II, de la mașina pe aleea ce duce spre blocul său), vine pe doi! Da, da.
A: Sigur pe doi?
C: Da, ‘ă, pe doi vine, vorbește la telefon. Pa, pa.
Cristian Cajvănean mai avea câțiva metri până la scara blocului în momentul în care a fost lovit de două ori cu un par în cap. Anchetatorii susțin că cel care l-a lovit a fost Spatariu. I-a smuls geanta din mână și, împreună cu Anton, au luat-o la fugă.
Au fugit până pe Aleea Nucului, de unde au fost preluați de Alin Novac, cu un autoturism Rover. S-au întâlnit cu ceilalți membri ai grupării, Platoc, Lungu și Crasi, care au venit cu mașina primului (un BMW seria 7) în zona unui cimitir din comuna Ipotești, iar apoi s-au dus pe un câmp de pe raza comunei Bosanci, unde au împărțit banii (echivalentul a 410.000 de lei, în lei și valută) și au dat foc genții și a unor obiecte de îmbrăcăminte ale lui Spatariu, haine pătate cu sângele victimei.
Ulterior, la fața locului, polițiștii aveau să găsească mai multe banderole elastice, banderole din hârtie inscripționate cu sigla BRD, precum și trei chei metalice de la unul dintre punctele de lucru ale societății de schimb valutar a lui Cristian Cajvănean.
Lungu și Platoc, tovarăși vechi de fărădelegi
Pe 30 iulie a.c., cinci dintre cei șase indivizi aveau să fie săltați de oamenii legii, concomitent cu percheziții demarate la locuințele acestora.
Anchetatorii susțin că Platoc, Lungu și Crasi erau capii grupării și cei care, de altfel, au pus la cale tot acest plan diabolic, de jefuire a omului de afaceri Cristian Cajvănean.
Platoc figura pe lista suspecților încă de la primele jafuri comise asupra valutiștilor din județ, la începutul lui 2008, însă fără probe certe, oamenii legii nu aveau ce să-i facă.
În acțiunile specifice de supraveghere a lui Platoc, zis „Cașuba”, polițiștii au observat că din anturajul acestuia fac parte și alte persoane certate cu legea, printre care și Lungu și Crasi.
De altfel, Cașuba și Lungu sunt tovarăși vechi de fărădelegi, după ce în perioada 1997-1998 au tâlhărit mai mulți bărbați pe raza municipiului Suceava.
Pentru faptele comise atunci, au primit 2 ani și 6 luni de închisoare (Lungu), respectiv 1 an și 8 luni (Platoc).

Jaf după jaf

Toți cei cinci inculpați sunt suspecți și în alte șapte jafuri comise asupra unor valutiști din județ.
La 8 februarie 2008, Ioan Păduraru, din municipiul Suceava, a fost atacat la ieșirea din scara blocului de trei tineri, care l-au lovit cu pumnii și picioarele și l-au jefuit de 15.000 de euro și 3200 de lei.
La 24 iulie 2008, Vasile David, din municipiul Suceava, a fost jefuit, tot în scara blocului, de o sacoșă în care avea 7500 de euro și 13.000 de lei.
Dumitru Ilaș se afla, pe 29 august 2008, în zona pieței agroalimentare din centrul Suceavei în momentul în care a fost acostat de doi indivizi care i-au pulverizat în față un jet de spray iritant-lacrimogen, l-au lovit în mod repetat până ce a căzut la pământ în stare de inconștiență, după care i-au sustras o pungă în care avea suma de 12.000 dolari, 12.000 euro, 27.000 lei și un telefon mobil.
Viorel Acârnăresei a fost tâlhărit la 30 septembrie 2008, în scara blocului în care locuiește, din municipiul Fălticeni. Doi indivizi l-au luat la bătaie și i-au smuls o geantă în care avea circa 300.000 de lei (lei și valută).
La 24 noiembrie 2008, ora 15:00, Ionel Popa a venit la sediul poliției din Fălticeni și a reclamat că, cu circa 30 de minute mai devreme, a fost lovit și deposedat, chiar în centrul orașului, de o borsetă în care avea suma de 24.000 de lei. Bărbatul a declarat că erau trei autori.
În seara zilei de 19 decembrie 2008, în jurul orei 18:30, Daniel Andronic intra cu mașina pe poarta vilei sale din Ipotești. Două persoane mascate l-au atacat cu un spray iritant-lacrimogen, l-au lovit și i-au luat o pungă de plastic în care bărbatul avea nu mai puțin de 124.310 dolari americani.
Gheorghe Macovei, din municipiul Suceava, ieșea pe 5 martie 2009, ora 5:00, din scara blocului în care locuiește, în momentul în care, prin violență, persoane mascate l-au lăsat fără 25.500 de euro și 24.500 de lei.

Prins după ADN-ul de pe cagula care i-a fost smulsă în timpul jafului

Ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au indicii certe că Lungu, Platoc și amicii lor de fărădelegi nu sunt deloc străini de aceste jafuri.
ADN-ul lui Iulian Spatariu, de exemplu, este unul și același cu cel găsit pe cagula abandonată de unul dintre autorii jafului de la Ipotești.
În lupta cu agresorii săi, Daniel Andronic a reușit să-i smulgă unuia dintre ei cagula
Și în cazul tâlhăriei comise asupra lui Viorel Acîrnăresei, anchetatorii au indicii certe cu privire la faptul că unul dintre autori este chiar Constantin Lungu.
Tot acesta a fost văzut, în preajma blocului lui Gheorghe Macovei, în mai multe rânduri, cu puțin timp înainte ca acesta să fie jefuit.
Suspecți și în furtul unor seifuri
Constantin Lungu și Daniel Florin Platoc sunt bănuiți că sunt implicați, alături de o cunoștință de-a lor, Petrică Marcu (27 de ani), în furtul seifului din sediul Primăriei Drăgoiești (în noaptea de 21/22 martie 2009), seif în care se aflau în acea noapte 7000 de lei.
De asemenea, cei trei sunt suspecți și în furtul unei alte case de bani (n.r.-pe 4 iulie a.c.) din incinta unei firme din municipiul Suceava.


Iulian Spatariu si Constantin Lungu
Iulian Spatariu si Constantin Lungu
Vasile Crasi
Vasile Crasi
Gheorghe Anton, zis „Legionarul”
Gheorghe Anton, zis „Legionarul”
Alin Novoc, pe numele căruia există un mandat de arestare în lipsă
Alin Novoc, pe numele căruia există un mandat de arestare în lipsă
Platoc, zis Cașuba, cel cu șapcă
Platoc, zis Cașuba, cel cu șapcă