Lecții de viață

Ce vor femeile să audă…



Ce vor femeile să audă...
Ce vor femeile să audă...

Dacă este un lucru universal valabil pe care toți bărbații trebuie să-l știe despre femei, acela este ce anume vor femeile să audă de la partenerii lor pentru a fi fericite.
Reprezentativ în acest caz este citatul lui Homer Simpson: ‘Când vine vorba despre complimente, femeile sunt lacome și nu se satură niciodată de declarații de dragoste, vor întotdeauna mai mult, mai mult și mai mult! Și dacă sunt complimentate, oferă în schimb de zece ori mai multă dragoste și afecțiune decât primesc’.
Indiferent dacă sunteți implicat într-o relație serioasă sau pur și simplu ieșiți cu o femeie, rețineți un singur lucru: puteți determina o femeie să vă facă pe plac mulțumindu-i pentru ceea ce vă oferă deja. Acestea fiind spuse, vă oferim ca exemplu zece lucruri pe care femeile vor întotdeauna să le audă și, dacă i le spuneți, cu siguranță aceste vorbe vor face adevărate minuni.
Nr. 10: ‘Cum a fost ziua ta azi?’
Dacă îi adresați această întrebare, partenera dumneavoastră vă va considera o persoană serioasă și profundă, vă va aprecia interesul asupra activității sale. Fiți atent însă că această întrebare îi dă posibilitatea femeii să vă povesteasă întreaga sa zi, rutina cotidiană și poate chiar lucrurile neplăcute care i s-au întâmplat în timpul serviciului. Așa că fiți pregătit să luați un loc alături de ea și s-o ascultați cu răbdare, chiar dacă anumite lucruri nu vă intesează. Ar fi nepoliticos din partea dumneavoastră să o întrerupeți.
De ce ‘dă bine’ această întrebare? Pentru că femeia apreciază în primul rând intenția și abia apoi restul. Partenera dumneavoastră vă va percepe ca pe o persoană receptivă, interesată și deschisă, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun. Cu siguranță va trebuie să ascultați mai multe decât v-ați fi dorit, dar odată ce va termina de povestit, se va comporta cu dumneavoastră în consecință și veți avea numai de câștigat.
Nr. 9: ‘Arăți incredibil de sexy’
Ce poate fi mai plăcut pentru o femeie decât să-l audă pe iubitul ei spunându-i cât este de frumoasă? Dacă ați trecut de mult de primele întâlniri, partenera dumneavoastră vrea să audă mai mult decât atât. Nici o femeie nu poate rămâne indiferentă în fața unei asemenea declarații. Această ‘replică’ este mai eficientă în cadrul relațiilor de lungă durată, pentru că vă asigurați astfel partenera că încă mai este atrăgătoare și sexy și după atâta timp. O să primiți cu siguranță în schimb o răsplată pentru așa o declarație frumoasă.
Nr. 8: ‘Ce părere ai despre…?’
Adresându-i această întrebare, partenera dumneavoastră va realiza că părerea ei chiar contează. Și, după cum a demonstrat și Oprah și Dr. Phil, dincolo de orice îndoială, femeilor le place să-și expună punctul de vedere sub orice formă. Țineți minte însă că nu este suficient să îi cereți părerea, mai trebuie să și țineți cont de ea.
De ce sunteți apreciat în urma acestei întrebări? Pentru că astfel îi oferiți ocazia partenerei să descopere latura dumneavoastră sensibilă, vă va percepe ca pe o persoană înțelegătoare și plină de compasiune. Odată ce va observa că îi acordați atenție și că țineți cont de opiniile ei, veți crește în ochii ei și, dacă până atunci vă considera doar un simplu prieten, acum cu siguranță va vrea mai mult…
Nr. 7: ‘Ești mai simpatică decât prietenele tale’
Așezând-o pe un piedestal, pe o treaptă superioară prietenelor ei, va face să-i crească încrederea în sine. Femeile pun mare preț pe apreciere și o astfel de comparație va aduce îmbunătățiri considerabile în relația dumneavoastră.
În afară de faptul că o faceți pe partenera dumneavoastră să se simtă superioară prietenelor ei, această mică remarcă o ajută să fie mai încrezătoare în ea însăși și să se aprecieze mai mult. Nu se va mai simți ‘amenințată’ de alte femei și va dori să vă răsplătească pentru compliment. Astfel ambii parteneri vor avea numai de câștigat.
Nr. 6: ‘Ești o persoană inteligentă’
Recunoscându-i inteligența, femeia va înțelege că o apreciați nu numai fizic. Este un lucru minunat pentru o femeie să știe că partenerul ei vede dincolo de un decolteu adânc și niște picioare parcă interminabile. A-i aprecia calitățile intelectuale este o dovadă de respect din partea dumneavoastră. Femeile adoră bărbații afectuoși și cea mai bună modalitate de a vă etala calitățile de getleman este de a o aprecia pe ea pentru ceea ce face și ceea ce este. Fiți sigur că o femeie deșteaptă va ști cum să răspundă la acest compliment!
Nr. 5: ‘Ești nemaipomenită în pat’
Pe lângă calitățile fizice și intelectuale, femeia trebuie să fie apreciată și pentru performanțele sexuale. Nu numai că se va simți bine în urma acestui compliment, dar va putea să depășească și anumite inhibiții pe care aceasta ar putea să le aibă în dormitor. Nu insistați și nu exagerați cu comentariile la acest capitol. Nu trebuie decât să-i mulțumiți partenerei pentru afecțiunea cu care vă răsfață în dormitor, iar ea va înțelege că pe lângă alte calități, este și o ‘amantă desăvârșită’.
Nr. 4: ‘Vreau să-mi petrec tot restul vieții cu tine!’
Aceasta este o replică curajoasă. Dacă faceți această afirmație înseamnă că nu mai lipsește mult până o cereți în căsătorie. Trebuie doar să fiți sigur pe dumneavoastră și pregătit pentru consecințe. ‘Numai tu mă faci fericit’ sau ‘Nu mi-aș dori să fiu cu altcineva’ sunt alte variante pentru a exprima aceeași stare. Toate femeile își doresc să audă această expresie formală pentru că îi oferă siguranță și simte că partenerul ei este pregătit pentru a trece la un nivel superior al relației.
Nr. 3: ‘Vei fi o mamă extraordinară’
Majoritatea femeilor își doresc să devină mame într-o bună zi. Multe dintre ele se gândesc la ziua când vor da naștere primului copil și se întreabă dacă se vor descurca sau nu cu această nouă îndatorire. Asigurând-o că va fi o mamă extraordinară, partenera dumneavoastră va știi că va face față cu brio unei asemenea experiențe. Dacă aceste cuvinte vin din partea unui bărbat, femeia se simte mult mai fericită și mai apreciată.
De ce sunteți apreciat de partenera dumneavoastră în urma acestui compliment? Pentru că indirect îi confirmați acesteia că vreți un viitor împreună și ați ales-o pe ea pentru a fi mama copiilor dumneavoastră. Ce ar putea să o facă mai fericită?
Nr. 2: ‘Mă simt împlinit alături de tine’
Acest compliment îi dă certitudinea partenerei că este singura femeie din viața dumneavoastră. Toate femeile își doresc să audă de la partenerii lor această replică. Dacă o acceptați așa cum este, cu calități și cu defecte, femeia din viața dumneavoastră va realiza că a devenit un ‘ingredient’ esențial, indispensabil în viața dumneavoastră. Sentimentul de siguranță și de împlinire pe care îl are femeia în urma acestui compliment este unul inegalabil, lucru care o va face pe aceasta să vă zâmbească zile la rând. Cu alte cuvinte îi transmiteți că nu ați putea trăi fără ea. Femeile se topesc după astfel de declarații!
Nr. 1: ‘Te iubesc’Aceste două cuvinte sunt esențiale într-o relație și au un adevărat impact. Dacă sunteți la începutul unei relații nu vă grăbiți să-i declarați iubirea, nu se știe cum ar putea s-o perceapă partenera. În cazul unei relații de lungă durată, atunci se impune să i-o spuneți mai des. Acum că ați aflat cum să vă faceți partenera să se simtă cea mai importantă femeie din viața dumneavoastră, nu mai stați pe gânduri și acționați! Veți primi în schimb multă afecțiune și toată dragostea ei!
(Click News)



Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”
Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani

Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani
Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani