Ce repede se uită! Generația mea, care a văzut și a trăit toate minunățiile „epocii de aur”, fiind întrutotul aptă să depună mărturie (din păcate, nu prea-i întrebată…) trece în ritm alert pragul către definitivul „dincolo”. Tineretul nu prea pare interesat să afle cum va fi fost viața părinților și bunicilor în urmă cu 30-40 de ani –taman a acelor care, trudind într-un univers terifiant, au izbutit să îmbogățească o țară sărăcită cu o zestre materială și culturală de care, în mare măsură, ne-am bătut joc după 1989. La o întâlnire literară, o cenaclistă uimită și neîncrezătoare m-a întrebat dacă-i adevărat că, în tipografii, cenzura interzicea, la capăt de rând, despărțirea numelui „Ceaușescu” în silabe. Iaca, na!
De adevărat, era adevărat, fiindcă primele două silabe erau „cea-u”, vai de mine, ceau, salutul de despărțire al italienilor! Da-i un mărunt flecușteț, cu totul neînsemnat față de exasperantele abuzuri, lipsuri și rigori ce afectau profund, nociv, insuportabil, existența tuturor românilor. Era, desigur, încă un semnal al dezmățatului cult al personalității, mă tem că inventat nu de Ceaușescu (care, evident, îl savura cu gâdilitoare și primitivă satisfacție), ci tot de românași de-ai noștri, conform proverbului adaptat la morala epocii „capul care linge, sabia nu-l taie”. Și dacă prea puține mai știm despre noi, darămite despre înaintașii model într-ale proslăvirii! Nu cred să mai aibă cineva amintiri directe privind dârdorile în care intra România când, la fiecare sfârșit de noiembrie, începeau pregătiri sârguincioase pentru sărbătorirea zilei de naștere a generalissimului I.V. Stalin.
Delirul omagierii în genunchi atinsese asemenea cote ale lingușelii hilare și aiuritoare, încât, azi, numai cine cunoaște cât de cât dimensiunile mecanismului terorii poate să-și explice aberațiile aniversare ce luaseră incredibile proporții. La Moscova, nimeni n-avea nici curajul să-și domolească primul aplauzele (dai tonul? lagăr!), așa că, la mitingurile omagiale, bieții aplaudaci își pocneau palmele până la epuizare fizică! Comitetului de organizare a festivităților de la Moscova (Stalin-70) i s-a propus, între altele, construirea unei biserici cu hramul „Slavă epocii staliniste!” („tătucul popoarelor” intra, indirect, în rândul sfinților!), orașul Moscova să se numească „Stalin”, URSS să se re-boteze „Uniunea Stalinistă a Republicilor Sovietice Socialiste”, sărbătoritul urmând să primească, între alte titluri, și pe acela de „savant al lumii”. Hazlie – dacă nu chiar tristă – a fost încredințarea organizării adunării festive nu Comitetului Central, nu Guvernului, ci… Ministerului Securității!
Nici România nu se lăsa mai prejos: „Suntem convinși că conducerea (sublimă cacofonie, n.m.) Partidului și Guvernul RPR vor satisface dorința noastră înflăcărată și vor acorda orașului nostru înalta cinste de a purta numele Orașul Stalin.” Semnează, „oameni ai muncii din orașul Brașov”. Cităm din planul central de măsuri: „Tovarășul Stalin va fi numit (nu ales!, n.m.) membru de onoare al Academiei RPR, toate gazetele de perete vor fi închinate tov. Stalin, în seara zilei de 21 decembrie vor avea loc serbări populare – muzici, hore, jocuri de artificii.” Un grandios spectacol festiv a fost organizat, desigur, la Moscova: dansa Maia Plisețkaia, cânta Sviatoslav Richter, iar corurile reunite și orchestrele au interpretat piesele „Conducătorul poporului”, „Cantata Stalin” și „Cântec despre Stalin”.
Interesant este că aparatul de agitație și propagandă era condus de P. Pospelov, același Pospelov care avea să redacteze… raportul de condamnare a stalinismului citit la Congresul XX de Nichita Hrușciov!! Natura omului e atât de schimbătoare… La noi, voci alarmate sesizau rămâneri în urmă ce puteau afecta amploarea vibrantelor festivități: „în Capitală nu s-a vândut nici un exemplar din „Scurta Biografie”, la Tutova lipsesc broșurile lui Stalin despre udarnici și stahanoviști, în Ialomița „Carnetul Agitatorului” încă n-a ajuns, la UCB nu s-au făcut Colțuri Roșii”… Desigur, „Filialele Uniunii Scriitorilor din RPR vor organiza conferințe, după care scriitorii vor citi fragmente din operele literare închinate tovarășului Stalin.” Urmează un nesfârșit torent de măsuri privind cărți, filme, spectacole, simpozioane, conferințe, ținute de Al. Drăghici, Ana Pauker, Iosif și Liuba Chișinevschi, Teohari Georgescu, Vasile Luca…
Ce vis urât!
