De câteva zile, Federația Română de Fotbal (iar era să zic „de Bambilici”) a luat hotărârea ca din sezonul următor în loturile mândrelor noastre divizionare să figureze obligatoriu minimum 8 jucători români. Drept să vă spun, nu am aprofundat minunata hotărâre, dar presupun că e ca un fel de ajutor de șomaj mascat în salariu: adică, în traducere, câte 8 neisprăviți de-ai noștri să ia musai salariu de la fiecare club din Divizia A. Să fie cât de cât un echilibru între ăștia și neisprăviții de import – că fotbaliști adevărați parcă sunt tot mai puțini.
Apropo de chestia asta: în aceste zile se desfășoară la Toulon tradiționalul Festival al fotbaliștilor „unde 19”. Adică de juniori în prag de a deveni seniori. Am văzut un meci, Olanda-Argentina, la care am pariat pe Olanda, în ideea că, la ăia, juniorii sunt sacri. Se face pentru ei tot, ba chiar și ceva pe deasupra. Ei bine, Argentina a măturat cu ei: un 4-0 sec, olandezii fugind ca tâmpiții preț de 90 de minute după o minge pe care, atunci când o găseau, era în poarta lor! Ideea e că oricâtă organizare ai avea la nivel național și la fiecare club în parte, tot talentul e de bază la vârsta asta. Nu știu cum e organizată activitatea juniorilor în Argentina, dar talente sunt cu nemiluita. Și, ceea ce e mai important, se găsește și cine să le depisteze, și cine să le adune într-o Națională absolut uluitoare: erau acolo vreo 3-4 Messi, unul chiar mai scund!… Și parcă și mai bun decât originalul!
În Argentina, dar și în Olanda, nu e nevoie de o hotărâre ca a FRF. Fiindcă fotbaliștii băștinași au fost, sunt și vor fi mereu o consistentă majoritate. La noi, te uiți și te miri de ce tinere panarame vin din urmă pentru a înlocui bătrânele spurcăciuni, specialitate în trântitul de meciuri. Și nu cred că n-avem talente. Dat atât timp cât până și unui câștigător al unei selecții naționale la vârsta de 16 ani, ajuns la o școală de fotbal, din alea de credem noi că-s mari și tari, i s-au cerut bani (mă rog, nu lui, ci părinților) pentru a fi introdus ca titular în echipa școlii, eu zic că speranță nu mai există. Poa’ să dea FRF nu una, ci mii de hotărâri. Iar răul nu-l reprezintă străinii care iau pâinea de la gura românilor, ci românii-antrenori cărora li se rupe de românii – copii – jucători.
